Connect with us
Kovesi citată de poliție chiar în ziua în care trebuia să fie în Parlamentul European

Politic

Laura Codruța Kovesi: ”Aceste schimbări vor îngreuna nu doar anchetarea cazurilor de corupţie, ci şi ….”

Laura Codruţa Kovesi face noi declarații în legătură modificările adoptate de Parlamentul României la codul de procedură penală îngreunează nu doar anchetarea cazurilor de corupţie, ci şi a infracţiunilor de drept comun,  pentru portalul Emerging Europe, cu sediul la Londra, care publică sâmbătă un amplu material pe tema luptei împotriva corupţiei din România.

Există în prezent puţine domenii în care România să poată pretinde că este lider mondial. Chiar şi zilele în care gimnastele sale făceau legea au apus demult, iar echipa naţională de fotbal s-a calificat pentru ultima oară la o Cupă Mondială în 1998.

(România) are una dintre cele mai rapide viteze de internet din lume, dar prea puţine alte lucruri despre România ar putea fi numite în prezent o bună practică. Politica este un dezastru. Infrastructura scârţâie.

Capturarea statului de către partidul de guvernământ, PSD, este aproape totală. Totuşi, România poate pretinde că deţine supremaţia în lupta împotriva corupţiei”, scrie Emerging Europe.

Amintind de condamnarea, la 21 iunie, „a celui mai puternic politician al ţării, Liviu Dragnea” şi apreciind că această condamnare a reprezentat o victorie importantă pentru instituţia anticorupţie a ţării cu un succes răsunător, DNA, condusă de Laura Codruţa Kovesi.

„Da, rezultatele pe care le-am obţinut ne-au transformat într-un model în regiune. DNA a fost prezentat drept un exemplu de bună practică de către Uniunea Europeană.

Eu personal am fost expert UE pentru Republica Moldova şi Muntenegru, le-am evaluat sistemele judiciare”, a declarat Kovesi pentru Emerging Europe, după ce Parlamentul României, dominat de PSD, a adoptat o serie de schimbări la codul de procedură penală.

”Teoretic, modificările la codurile penale nu trebuie făcute niciodată…”

„Aceste schimbări vor îngreuna nu doar anchetarea cazurilor de corupţie, ci şi a infracţiunilor de drept comun”, a declarat Kovesi.

Modificările la codul de procedură intervin după alte amendamente la sistemul judiciar şi demonstrează, în opinia şefei DNA, că scopul guvernului nu este să reformeze sistemul, ci să le îngreuneze munca anchetatorilor, procurorilor şi poliţiei.

„Desigur, aceste modificări nu vor intra în vigoare azi sau mâine. Trebuie promulgate de preşedinte, care ar putea decide să le trimită înapoi în parlament sau la Curtea Constituţională. (…)”, a explicat şefa DNA.

Guvernul ar putea accelera procesul de punere în aplicare a noilor legi recurgând la ordonanţe de urgenţă, aşa cum a făcut-o în ianuarie 2017, ceea ce a dus la proteste de masă, aminteşte portalul citat.

„Posibilitatea există”, admite Kovesi. „Aceste modificări pot trece printr-o ordonanţă de urgenţă, dar îmi este greu să comentez. Teoretic, modificările la codurile penale nu trebuie făcute niciodată prin OUG dacă nu există un motiv clar de urgenţă. În privinţa actualelor modificări, nu există o asemenea urgenţă”, a apreciat Kovesi.

Citește și: Laura Codruța Kovesi, audiată la Curtea de Apel pe 26 iunie! I se cer daune de 10000 de euro

Emerging Europe aminteşte că, în martie, ministrul justiţiei, Tudorel Toader, i-a cerut oficial preşedintelui Klaus Iohannis să o demită pe Kovesi, lucru pe care şeful statului român a refuzat să-l facă.

Ce a decis Curtea Constituţională

În iunie, Curtea Constituţională a României a decis să Iohannis este obligat să o demită pe Kovesi, dar încă o dată preşedintele român a refuzat să dea curs acestei decizii şi riscă să fie suspendat de către parlament, scrie sursa citată.

„Nu pot comenta decizia Curţii Constituţionale. Este o decizie care mă afectează personal, dar este o decizie care nu mă obligă să iau vreo măsură. Aştept ca preşedintele să decidă ce va face”, a explicat Kovesi, al cărei mandat expiră în luna mai a anului viitor.

Şefa DNA a declarat în mai multe rânduri că nu are ambiţii politice şi, cu toate că este una dintre cele mai populare personalităţi din ţară, pare puţin probabil să se răzgândească, notează Emerging Europe.

„Nu, nu vreau să intru în politică. Am spus-o în trecut că nu intenţionez să fac acest lucru şi, deşi unii oameni se răzgândesc, eu nu mă număr printre aceştia”, a declarat Kovesi, care spune că vrea să-şi continue munca.

„Sunt procuror: asta fac cel mai bine. Am o experienţă uriaşă pe care vreau s-o folosesc, să o împărtăşesc cu tinerii care intră în sistem”, a mai spus ea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top