Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, a declarat că a primit amenințări. El spune că a primit mesaje în care i s-a transmis că va ajunge la pușcărie.
„Da, am primit multe mesaje, prin tot felul de interpuși, că o să fiu băgat în pușcărie, că o să fiu arestat. Știți că eu am anunțat demult, atunci când s-a adoptat acea lege — cu care nu sunt de acord — cu indemnizațiile pentru parlamentari, că-mi voi depune demisia din Parlament, cu o zi-două înainte, ca să nu beneficiez de acea îndemnizație.
”Când o să rămâi fără imunitate, o să te arestăm” (…) — am primit și altfel de amenințări. Nu mă sperie lucrurile acestea, nu m-au speriat niciodată, eu nu cedez la șantaj. Sunt niște oameni care încearcă prin tot felul de mijloace să întoarcă istoria. Nu mai merge. Ei nu au înțeles că acum, la 11 decembrie, românii au rupt niște ațe, au rupt o pojghiță. Cine nu înțelege că atunci când pornește un val în societatea românească el nu poate fi oprit de pixul nimănui. Chiar dacă este pixul prezidențial, va fi măturat de acest val și aruncat în istorie”, a declarat Dragnea la Antena 3.
„Eu merg până la capăt. Ceea ce eu am spus în această campanie electorală și, spre marea mea satisfacție și mulțumire a fost acceptat de către români. Mă face să continui acest șir de acțiuni și piedici și să nu dau înapoi pentru că am de partea mea Parlamentul, Constituția. Am de partea mea un vot popular foarte mare. Am de partea mea, se pare, o încredere de care mă bucur. Toate astea mă fac să nu dau înapo. Și sunt absolut convins că în final nu voi câștiga eu, ci România șansa de a deveni altceva”, a spus el.
„Am învățat din greșelile pe care le-am făcut toți trei — eu, Crin și Victor — în toamna lui 2013 și primăvara lui 2014. Pentru că am acum această funcție de președinte, conduc un partid care este altceva. Este exact partidul pe care eu cu Victor, într-o iarnă în 2010, am gândit să-l construim. Am fost loviți amândoi în anul 2015. El a cedat, eu mi-am revenit și am continuat. Și acum avem partidul pe care l-am dorit și partidul de care are nevoie România. Și nu am de ce să mă sperii”, a arătat liderul PSD.
Președintele Camerei Deputaților a mai spus că a respectat în urma alegerilor din 11 decembrie.
Citește și: Dacian Cioloș îl atacă pe Liviu Dragnea
„Eu am respectat toate procedurile constituționale. Aveam dreptul legitim, în urma votului, să cer funcția de prim-ministru pentru mine și obligația de a o cere pentru a pune în aplicare programul de guvernare. În același timp, am spus că eu nu voi forța nicio lege. Pentru mine legea nu e o chestiune secundară, cum a zis președintele, legea este sfântă. Drept pentru care, am căutat o soluție care să-mi dea garanția mie că pot spune în continuare oamenilor că ceea ce le-am prezentat în campanie poate fi pus în aplicare de un om în care am încredere totală”, a declarat Liviu Dragnea.
Acest site foloseste cookies.
Read More