Politic

Marcel Vela Ordonanță militară 9 sau 1. Noi restricții

Persoanele vârstnice ar putea primi un alt interval orar în care să iasă din casă. Acesta va fi anunțat printr-o nouă ordonanță militară.

Marcel Vela Ordonanța militară 9 sau 1. Noi restricții

Dat fiind că se apropie sărbătorile pascale, persoanele vârstnice ar putea primi o modificare a intervalului orar în care fac cumpărăturile. În această perioadă foarte mulți oameni ies la cumpărături pentru sărbători.

„Înţelegem nevoia oamenilor de a-şi asigura bunurile de strică necesitate, evaluăm în permanenţă situaţia. Dacă specialiştii vor propune noi măsuri, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă cu siguranţă va decide în acest sens şi dacă va decide, va fi dispusă o anumită interdicţie prin ordonanţă militară. E importantă o analiză inclusiv referitoare la posibilitatea de a diferenţia un alt interval orar, sau poate chiar a mări, pentru că la începutul intervalului 11-13 foarte multe persoane vor să iasă la cumpărături”, este declarația lui Bogdan Despescu.

Marcel Vela va emite o nouă Ordonanță Militară

În prezent persoanele cu vârsta de peste 65 ani pot ieși din case doar în interval 11-13 pentru cumpărăturile de strictă necesitate.

În ultimele zile piețele din multiple orașe din țară au fost luate cu asalt de oameni de toate vârstele. Aceștia doreau să își facă pregătirile pentru Paște și Florii, iar asta a dus la nerespectarea regulilor de distanțare socială.

Secretarul de stat a anunțat că sâmbătă în capitală vor acționa peste 2.000 de angajați MAI, militari si polițiști locali. În aceeași zi, ministrul de interne Marcel Vela anunțat că va da o nouă ordonanță militară. Aceasta va intra în vigoare săptămâna viitoare.

„Săptămâna viitoare vom da, probabil, încă o ordonanţă, în sensul în care ar trebui să mai reglăm zona de sud, graniţa cu Bulgaria, unde există, la fel ca în zona de vest la graniţa cu Ungaria, un tranzit transfrontalier pentru muncile agricole. Aşa cum am permis pentru Ungaria, trebuie să permitem şi pentru Bulgaria”, a declarat acesta.

Am auzit de mai multe ori sintagma „ordonanță militară” la televizor, dar ce înseamnă de fapt asta? România nu a mai avut o astfel de ordonanță până acum.

Ce înseamnă o ordonanță militară și cu ce e diferită de alte ordonanțe?

România nu a mai avut ordonanțe militare până acum. Cel mai apropiat lucru ca sens sunt câteva decrete regale din perioada interbelică ce vizează starea de asediu.

Pentru a înțelege ce înseamnă o stare de asediu, va trebui să mergem la reglementarea ei, adică la OUG 1/1999 în ceea ce privește regimul stării de urgență și starea de asediu. În prezent ne interesează doar conținutul ordonanțelor pentru starea de urgență care a fost decretată de Președintele țării.

Citește și: Ordonanța militară nr. 8 din 8 aprilie 2020 – Noi măsuri impuse de Marcel Velea

În timpul unei stări de urgență, ordonanțele militare sunt emise de secretarul de stat sau ministrul de interne, prim-locțiitor al ministrului de interne, atunci când starea de urgență a fost instituită pe tot teritoriul țării.

Care este scopul ordonanței militare și când poate fi decretată?

Ordonanța militară va pune în aplicare măsurile prevăzute de OUG 1/1999 și implicit decretul prezidențial care instituie starea de urgență.

Starea de urgență a fost definită prin OUG 1/1999 și înseamnă „ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social și de ordine publică, instituit în întreaga țară sau în anumite zone ori în unele unități administrativ-teritoriale, în următoarele situații:

a) existența unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate;

b) iminența producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora.”

Legea și decretul susțin că ți se poate reduce dreptul la liberă circulație datorită art.53 din Constituție, dar ordonanța militară este cea care îți spune când ai voie să ieși din locuință și cu ce motiv.

O ordonanță militară poate fi adoptată doar după ce s-a emis decretul prezidențial care a impus starea de urgență pe teritoriul țării.

Pentru a restrânge drepturile cetățenilor, a fost folosit și art.15 din CEDO care oferă oportunitatea derogării de la Convenție. Totuși există drepturi fundamentale care nu vor fi derogate:

  • dreptul la viață
  • interzicerea torturii
  • interzicerea sclaviei
  • interzicerea pedepsirii fără temei legal

De ce ordonanța militară restrânge drepturi dacă nu este lege?

Nu datorită ordonanței militare se restrâng drepturile fundamentale ale cetățenilor. Restrângerea drepturilor fundamentale se face prin intermediul art.53 din Constituție și este nevoie de anumite condiții îndeplinite. O astfel de condiție este ca restrângerea să fie realizată cu ajutorul legii. Astfel restrângerea devine legitimă cu ajutorul OUG 1/1999 aprobată de Parlament în Legea 453/2004.

Este o lege scrisă de militari?

Depinde. Numele de ordonanță militară ne poate induce în eroare și implicit poate conține prevederi de comandament militar. Astfel, dacă în Ordonanță sunt menționate acțiuni ce trebuie realizate de armată, atunci prevederile aparțin de comandamentul militar, dar restul sunt măsuri administrative.

Ce se întâmplă dacă ataci în instanță o ordonanță militară?

Cine se sime lezat în drepturile sale de această ordonanță, poate să atace în instanță prevederile care nu aparțin de comandamentul militar. Rezultatul: instanța va spune că ordonanța este legala sau o anulează.

Concluzie

Ordonanța militară reprezintă un act administrativ normativ și subsecvent legii. Aceasta nu restrânge drepturile cetățenilor, ci pune în aplicare măsuri prevăzute de lege și de decretul stării de urgență. Doar pentru că se numește ordonanță militară, asta nu înseamnă că este un act de comandament militar, dar poate să includă și unele prevederi în acest sens.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-04-13T14:29:08+03:00 14:29

Share
Scris de
Oana Pauna

Acest site foloseste cookies.

Read More