Politic

Mihai Tudose: „Merg la Palatul Victoria să îmi iau lucrurile” – Ce funcție continuă să ocupe premierul demisionar

„Locul meu de vicepreședinte al PSD nu este amenințat, din câte știu. Merg la Palatul Victoria să îmi iau lucrurile de acolo. Nu voi asigura interimatul eu”, a declarat Mihai Tudose în această seară, la încheierea ședinței extraordinare a Partidului Social Democrat.

PSD a decis cine va ocupa locul lui Mihai Tudose în urma demisiei pe care și-a dat în această seară. Se pare că liderul Paul Stănescu, unul din baronii locali cei mai puternici ai partidului, va fi vremelnic premier până la o propunere definitivă.

Acum, mingea este în terenul președintelui Klaus Iohannis, care poate refuza demisia lui Tudose și/ sau propunerea lui Paul Stănescu.

Paul Stănescu este acum vicepremier în guvernul Tudose.

Tudose a plecat la cererea partidului
Mihai Tudose pleacă din funcția de premier al României, în urma ședinței CEx a PSD de luni. Este al doilea premier schimbat de social-democrați într-un an de la câștigarea alegerilor parlamentare din decembrie 2016.

Conform unor surse, 30 de organizații județe au semnat luni la prânz în biroul lui Liviu Dragnea o cerere pentru retragerea sprijinului politic pentru premieru Tudose. Se pare că președintele PSD le-a cerut imperativ președinților de organizație să semneze declarația.

Robert Negoiță, primarul din sectorul 3, a criticat decizia lui Dragnea:

„Un singur lucru vreau să spun.

Am auzit că la cabinetul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-au strâns semnături de la președinții de organizații județene.

Dacă lucrul ăsta s-a întâmplat, mi se pare că e profund în neregulă, este profund neprincipial. Noi trebuie să promovăm normalitatea și chestiunile principiale.

Să chemi președinții pe rând și să-i influențezi să semneze, mi se pare profund neprincipial.

Un alt aspect. De ce trebuie să luăm astăzi o decizie, așa repede? Ce arde?

Deciziile importante se iau cu multă înțelepciune, cu mult calm și cu o analiză profundă. Prea luăm decizii foarte importante fără să ne consultăm și fără să analizăm îndeajuns.”

În urma plecării lui Tudose, se va desemna un nou premier, care va avea sarcina de a forma un nou guvern. Mai mulți membri din actualul Executiv al urma să facă parte din noul Cabinet.

Nu este clar în acest moment dacă președintele Klaus Iohannis va mai accepta numirea unui alt premier din partea coaliției PSD-ALDE.

“Cred că vom avea o problemă mare dacă s-ar ajunge la o asemenea situație.

Președintele a anunțat și a fost o declarație publică în care a spus că a treia oară nu va mai nominaliza un membru din PSD.

Eu consider că avem înțelepciunea și maturitatea că nu vom ieși de la guvernare.

Vom încerca, respectând statului nostru, să găsim calea de mijloc.

Vrem să guvernăm în continuare cu succes, așa cum am făcut-o și până acum,” spunea Niculae Bădălău, numărul 2 din PSD, la Antena 3, la emisiunea “Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu.

„Vreau să nuanțez o declarație pe care am făcut-o miercuri, care a fost greșit înțeleasă.

Îmi mențin foarte, foarte clar poziția, ca român, că nu este negociabilă, sub nicio formă, nici măcar amiabilă, integritatea teritorială a României. Nu se poate vorbi despre autonomia unei bucăți din România.

Când m-am referit la fluturatul pe steag, m-am referit la autoritățile statului care trebuie să aplice legea.

Mandatele lor flutură lângă steag dacă nu aplică legea.

Despre asta a fost vorba, nu de spânzurat pe nu știu cine”, a precizat Mihai Tudose, în ultima declarație a sa de dinaintea CEx.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-01-15T21:55:25+02:00 21:55

Share
Scris de
Daniel Șuta

Acest site foloseste cookies.

Read More