Connect with us

Politic

Moțiunea de cenzură: „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României”, citită în plen

Textul moţiunii de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!” este citit, luni, în plenul Parlamentului de deputatul PNL Pavel Popescu, care a criticat lipsa de la şedinţă a membrilor Guvernului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

„Nu pot să nu remarc această risipă de management din Parlament. Văd acolo atâtea sticle cu apă şi pahare aranjate frumos acolo unde Guvernul marionetă nu a venit nici măcar să asculte moţiunea”, a spus Popescu.

Moţiunea „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, iniţiată de PNL, USR şi PMP, a fost depusă, vineri, la Parlament. Documentul este semnat de 163 de parlamentari. Moţiunea urmează să fie dezbătută şi votată în şedinţa de joi.

„Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a Opoziţiei, ci o urgenţă naţională! Grupul infracţional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României, a slăbit statul, ca să şi-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând.

Afirmăm cu putere şi cu toată responsabilitatea că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României, într-un moment de instabilitate internaţională.

Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veţi face azi, doamnelor şi domnilor din PSD, ALDE şi UDMR, este între Liviu Dragnea şi România”, se arată, printre altele, în textul moţiunii de cenzură.

Citește și: Claudiu Manda: „Amnistia și grațierea se fac, nu se discută”

Parlamentarii Opoziţiei îi reproşează premierului Viorica Dăncilă că toate angajamentele din programul de guvernare au fost amânate după 2021.

Opoziţia mai acuză „schingiuirea sistemului de justiţie, care dă mari dureri de cap liderilor PSD”

Semnatarii moţiunii fac în final un apel către colegii din Parlament: „Votul favorabil pentru moţiunea de cenzură nu este un vot pentru iniţiatori şi nici un vot pe culori politice! Este un vot pentru România, pentru salvarea ţării din ghearele hoţilor şi ale incompetenţilor, care o storc de resurse şi care sărăcesc populaţia.

Daţi dovadă că vă doriţi ca minciuna şi impostura să nu mai aibă ce căuta în politica românească! Dovediţi că vreţi ca anul viitor România să fie reprezentată în Consiliul UE de un guvern şi de miniştri de care să nu ne ruşinăm, iar ţara să fie scăpată de o prăbuşire economică previzibilă!”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top