Viorica Dăncilă a avut o întâlnire la Parlament cu liderii coaliției de guvernare PSD-ALDE, Tăriceanu și Dragnea.
În urma ședinței extraordinare de azi, cei trei au ajuns la anumite concluzii. Din gura lui Dragnea s-au aflat și câteva intenții ale noului premier: „Mai mulți bani în buzunarele fiecăruia”.
„A fost o întâlnire necesară pentru a discuta despre programul de mâine. Doamna Dăncilă a prezentat fiecare membru propus pentru audierile de mâine.
Programul de guvernare n-a suferit modificări importante”, a declarat Liviu Dragnea la sfârșitul ședinței.
CITEȘTE ȘI: Tudorel Toader a spus ce se va întâmpla cu Kovesi. RĂMÂNE sau PLEACĂ?
Lista de miniștri din Guvernul Dăncilă. Surprizele din noul Executiv PSD-ALDE
De ce a desemnat-o Iohannis pe Viorica Dăncilă în funcţia de prim-ministru
„Am reținut în mod deosebit dorința de a menține o colaborare cu Coaliția guvernamentală. Doamna Dăncilă și-a anunțat angajamentul față de programul de guvernare.
Am convingerea că și în continuare grupurile parlamentare vor acorda tot sprijinul pentru a duce la bun sfârșit programul de guvernare.
Primul lucru pe care l-am zis e ca economia să meargă la fel de bine și în 2018. Bani mai mulți în buzunarul fiecăruia, fie că pensionari, fie că salariați din domeniul public sau privat”, a spus și Călin Popescu Tăriceanu.
Totodată, Dragnea și Tăriceanu i-au luat apărarea lui Valentin Popa, ministrul propus la Educație față de care s-a răsculat aproape tot Internetul.
„Eu am văzut tot în presă o susținere a 45 de rectori, pentru mine asta este foarte important. Acești oameni au încredere în această propunere, așa că de ce să nu țin cont și de propunerea lor?
Acești oameni lucrează la vârful educației românești. Sper să fie un exemplu bun.”, a declarat Liviu Dragnea, notează știripesurse.ro.
„Trebuie să-l judecăm după realizări. Am impresia că nu e profesor de limba română.”, a spus și Călin Popescu Tăriceanu.
Acest site foloseste cookies.
Read More