Politic

Noul Parlament. Lucrările în primele ședințe vor fi conduse de Leon Dănăilă și Miron Ignat

Noul parlament se întrunește marți, la oră 12.00 în primele ședințe după alegerile din 11 decembrie. Lucrările vor fi conduse de decanii de vârstă ale celor două camere. Leon Dănăilă (PNL), în vârstă de 83 de ani va conduce lucrările la Senar iar Miron Ignat (minorităţi), în vârstă de 75 de ani va condeuce ședința din Camera Deputaților.

În această primă ședință, ambele Camere vor stabili Comisiile de validare a mandatelor noilor aleși. Pentru Camera Deputaților comisia va fi formată din 30 de membrii iar pentru Senat din 15.

Ședința va fi condusă de parlamentarii decani de vârstă, care vor fi asistați de cei mai tineri patru colegi ai lor. La Senat ședința va fi condusă de neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 83 de ani, proaspăt senator din partea PNL. El va fi asistat de Cătălin George Stângă (34 ani, PNL, Galaţi), George Edward Dircă (36 ani, USR, Galaţi), Alexandru Marius Dunca (36 ani, PSD, Braşov) şi Bogdan Constantin Matei (36 ani, PSD, Vâlcea).

Ședința de la Camera Deputaților va fi condusă de Miron Ignat, în vârstă de 75 de ani, ales din partea comunităţii ruşilor lipoveni din România. Acesta va fi asistat de cei mai tineri patru colegi ai săi: Mara Mareş (24 ani, PNL, Braşov), Andrei Pop (25 ani, PSD, Ialomiţa), Vlad Emanuel Duruş (26 ani, USR, Maramureş) şi Apjok Norbert (27 ani, UDMR, Maramureş).

În prima ședință noul Parlament va stabili Comisiile de validare a mandatelor

Comisiile care vor valida mandatele vor emite câte un raport în care nominalizează senatorii şi deputaţii pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor. Rapoartele vor fi aprobate prin vot de către comisii și apoi vor fi dezbătute în plenurile celor două camere. Votul pentru raportul Camerei Deputaților a fost stabilit deja pentru joi, la ora 9.00.

Deputaţi sau senatori care vor fi contestaţi de Comisia de validare vor trebui validaţi individual, printr-un vot al plenului.

Raluca Turcan, președintele interimar al PNL, a anunțat că liberalii vor vota pentru invalidarea mandatului de deputat al liderului PSD Liviu Dragnea. Șefa PNL a spus că dacă va fi necesar va sesiza și Curtea Constituțională. PMP şi USR au anunţat că vor încerca ți ele să blocheze validarea mandatului lui Liviu Dragnea.

Citește și:PSD colaborează cu UDMR în cadrul Parlamentului

Pentru camera Deputaților este necesară validarea a două treimi din mandatele de deputați și depunerea de jurământ de către aceștia. Pentru ca Senatul să fie construit legal este necesară validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori.

Share
Scris de
Oprea Raluca

Acest site foloseste cookies.

Read More