Parlamentarii și-au preluat mandatele. Ce formalități au avut de îndeplinit

Ultimul update: luni 19 decembrie 2016 15:31 Data publicării: luni 19 decembrie 2016 15:31

Parlamentarii și-au preluat mandatele. Aleșii din 11 decembrie, care îi vor reprezenta pe români în Parlament pentru următorii patru ani, trebuie să îndeplinească câteva formalități. Parlamentarii vor depune jurământul, miercuri, 21 decembrie.

Încă de dimineașă, parlamentarii au început formalitățile pentru preluarea mandatului oficial.

„Bună ziua. La acest birou trebuie să lăsaţi certificatul în original şi copie după cartea de identitate. Apoi mergeţi să faceţi fotografia, să depuneţi declaraţiile de avere şi de interese şi aşa mai departe”, era replica unei angajate a Camerei Deputaţilor.

Noii deputaţi au avut de îndeplinit mai multe formalităţi, printre care primire/ prezentare, foto, semnare fişă deputat, primire card vot electronic, declaraţii de avere şi interese, dar şi dacă au colaborat sau nu cu Securitatea. În plus, a trebuit să precizeze transport auto, protocol relaţii externe, comunicaţii mobile şi legitimaţii de deputat.

La final, fiecare a primit o mapă, care conţine Constituţia, regulamentele Camerei Deputaţilor şi Statutul parlamentarului, în variantă tipărită, dar şi electronică, pe stick, potrivit mediafax.

Noii parlamentari și-au preluat mandatele

Proaspăt intrat în politică, Robert Turcescu, a fost unul dintre puţinii aleşi care au uitat să aducă certificatul de deputat. El a fost rugat să îndeplinească celelalte formalităţi, în condiţiile în care termenul de prezentare a documentului emis de Biroul Electoral expiră marţi seara.

Printre aleși s-a numărat și Nicuşor Dan. El a declarat: „Mă simt ca la şcolile de vară pe care le făceam când eram matematician. Era un comitet de primire şi completam tot felul de hârtii, apoi primeam nişte materiale şi ne apucam de studiu”.

Nicușor Dan a scos și o cartelă de metrou și le-a declarat jurnaliștilor că circulă cu transportul în comun: „Habar nu am ce o să se întâmple, dar merg cu metrou şi cu autobuzul”, a spus liderul Uniunii Salvaţi România.

Au fost şi parlamentari noi care au fugit de jurnalişti. Printre ei, Ioana Brad, deputat de Satu Mare, dar şi Corina Bogaciu, acum deputat de Ilfov.

Corina Bogaciu, în vârstă de 27 de ani, a venit însoţită la Parlament de un tânăr, care i-a purtat poşeta proaspătului deputat, dar i-a dat şi indicaţii la completarea unor acte, relatează mediafax.

Mara Calista, deputat de Teleorman, a spus că preluarea mandatului se face într-un mod bine organizat.

”Vă spun sincer că nu este prima oară când am văzut despre ce este vorba, ci prima oară când vin în această calitate, pe care o am acum. Este un tur foarte bine organizat. În fiecare birou ni s-a spus exact ce avem de făcut. Am depus toate documentele. După cum vedeţi, am ieşit vie şi nevătămată”, a spus, zâmbind, Calista.

Parlamentarii pot face formalităţile de preluare a mandatului până miercuri. Până la ora prânzului, aproximativ 100 de deputaţi îşi preluaseră mandatele de parlamentar.

Loading...
George Town, te iubim!
George Town, te iubim!
Sursa: Huff.ro
Comentarii