Connect with us

Politic

Parlamentul României a votat marţi Declaraţia pentru celebrarea Unirii cu Republica Moldova

În cadrul ședinței de marți, Parlamentul de la Bucureşti a adoptat Declaraţia pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România.

„Parlamentul României, constituit în şedinţă solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, astăzi, 27 martie 2018.

Consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române şi subliniem că acest act depinde de voinţa acestora.

Și declară că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinţei suverane a acestora”, se arată în documentul adoptat de Legislativul de la Bucureşti.

Potrivit Declaraţiei, prin organizarea unei şedinţe solemne a Camerelor reunite, în prezenţa unei delegaţii a Parlamentului şi a Guvernului Republicii Moldova, venită de la Chişinău pentru acest eveniment, este sărbătorit „Actul Unirii votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918” şi este celebrat „momentul în care elitele politice din Basarabia şi din Regat au dat curs năzuinţelor”.

„Considerăm astăzi drept o misiune de onoare a actualei şi viitoarei generaţii din stânga şi dreapta Prutului să cinstească, cu pioşenie, memoria generaţiei de la 1918 care a lucrat la constiturea României Mari”, se precizează în Declaraţie.

Declarația a fost votată cu majoritate

Conform acesteia, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării, în calitate de organism suprem legislativ reprezentativ al Basarabiei, din care făceau parte reprezentanţi ai populaţiei române majoritare şi ai minorităţilor etnice, constituit în concordanţă cu normele democratice ale timpului, în condiţiile disoluţiei imperiului ţarist şi ale desfăşurării Primului Război Mondial, a dat expresie dorinţei colective de unitate prin adoptarea Actului Unirii.

„Prin revenirea Basarabiei la Ţara Mamă, România, s-a înlăturat nedreptatea istorică de la 1812 când, prin Tratatul de la Bucureşti dintre Imperiul Otoman şi Rusia ţaristă, partea situată la răsărit de Prut a Principatului Moldovei a intrat în componenţa Imperiului Rusiei, formând gubernia Basarabiei”, menţionează documentul citat.

Declaraţia a fost votată cu o largă majoritate. Un număr de 19 parlamentari s-au abţinut la vot.

CITEȘTE ȘI: 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Ședință solemnă în Parlament
Deputat PMP: „Dacă nu reușim legislativ alegerea primarilor în două tururi, cerem Președintelui referendum”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top