Politic

Ponta demisionează din PSD: „Nu pot să mai tac din gură”

Fostul prim-ministru Victor Ponta a declarat, miercuri, la Parlament că își va depune demisia în alb din PSD și i-o va trimite lui Liviu Dragnea.

”Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a declarat Victor Ponta.

Anunţul acestuia survine mai multor observaţii făcute de Ponta la adresa modului în care este condus PSD, fapt ce l-a făcut pe Liviu Dragnea să spună că ”orice critică a lui Victor Ponta este sănătate curată”.

Victor Ponta a ţinut să precizeze că va susţine în continuare guvernul Grindeanu şi va îndemna oamenii să voteze PSD.

Fostul premier a mai afirmat că nu a conspirat împotriva preşedintelui PSD, ultima sa conversaţie telefonică cu Liviu Dragnea fiind în luna decembrie.

„Nu am nicio conspiraţie în minte şi m-a amuzat când am citit poveştile care îi plac lui Liviu foarte tare. Ultima mea conversaţie telefonică cu domnul Dragnea a fost în decembrie când m-a sunat să mă întrebe dacă e adevărat că mă văd seara cu Teodorovici, cu Bănicioiu să conspirăm. I-am închis telefonul. M-am filmat, eram la vreo 3.000 km distanţă pe un teren de golf şi i-am trimis filmarea. I-am spus: «nu te mai lua după toţi nebunii». Deci aşa este şi cu conspiraţia de acum. Nu am nicio conspiraţie”, a completat fostul premier.

Ponta: Dragnea a discutat cu mine telepatic

Ponta a susţinut că doreşte să spună ceea ce crede el de cuviinţă. „Am un singur lucru: vreau să spun ceea ce cred şi, dacă nu am dreptate, mă bucur cel mai tare. Adică dacă noi o să fim puternici în Europa, nu eu zic că nu o să contăm, dacă o să meargă şi o să duduie economia şi o să crească salariile sunt cel mai fericit că vreau să trăiesc în România”, a completat el.

Invitat să comenteze afirmaţiile lui Liviu Dragnea potrivit cărora discută cu el, Victor Ponta a precizat: „Cred că telepatic”.

„Sunt nişte lucruri pe care le văd şi pe care le spun cu toată dorinţa de bine. Dacă cineva e deranjat de asta, rămân un independent şi vă rog să nu mă mai băgaţi în seamă, să nu mai daţi ce spun eu. Dacă domnul Dragnea vrea să folosească de demisia mea…”, a completat social-democratul.

De asemenea, întrebat dacă vor pleca şi alţi colegi din PSD, Victor Ponta a spus: „Nu, vreau să rămână toţi în PSD”.

Vezi comentarii

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More