Connect with us
Premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, în vizită la Palatul Victoriei

Politic

Premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, în vizită la Palatul Victoriei

Prim-ministrul Republicii Croaţia, Andrej Plenkovic, a fost primit cu onoruri militare, vineri, la Palatul Victoria, de premierul Viorica Dăncilă.

În cadrul ceremonialului au fost intonate imnurile celor două state şi a fost trecută în revistă garda militară de onoare.

După momentul fotografiei oficiale, cei doi prim-miniştri vor avea convorbiri oficiale în plenul celor două delegaţii.

Convorbirile vor fi urmate de semnarea, în prezenţa premierilor, a „Declaraţiei de Intenţie între Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind consolidarea cooperării bilaterale în domeniile apărării şi securităţii”.

Premierul croat va susţine, apoi, declaraţii comune de presă alături prim-ministrul român.

În cadrul vizitei în România, şeful Executivului de la Zagreb va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la Parlament şi convorbiri oficiale cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Citește și: Viorica Dăncilă prinsă cu minciuna. Ce se întâmplă, de fapt…

Dănuț Andruşcă: Ne aşteptăm la o intensificare a relaţiilor economice dintre România şi Croaţia; ministrul croat al Economiei va veni în România

Relaţiile economice dintre România şi Croaţia se vor intensifica în viitorul apropiat, atât în domeniul industriei de apărare, cât şi în alte sectoare de interes strategic, cum ar fi industriile şi serviciile, în special turismul, iar ministrul croat al Economiei este aşteptat cât de curând în România, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, la finalul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în Croaţia, în perioada 23 – 24 aprilie.

Ministrul Andruşcă a afirmat că relaţia bilaterală dintre România şi Croaţia este una foarte solidă, adăugând că este necesar ca schimbul economic şi comercial să se ridice la nivelul relaţiei politice.

În cadrul întâlnirilor pe care le-a avut la Zagreb, Dănuţ Andruşcă a subliniat avantajele României ca destinaţie pentru investitorii croaţi, acest mesaj fiind „foarte bine primit” de cei doi viceprim-miniştri pe care ministrul român al Economiei i-a întâlnit, dar şi de preşedintele Camerei de Economie a Croaţiei.

Ministrul român al Economiei s-a întâlnit cu vicepremierul şi ministrul Apărării din Croaţia, Damir Krsticevic, şi cu omologul său, Marţina Dalic, vicepremier şi ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Meseriilor al Republicii Croaţia.

Potrivit comunicatului, ambii vicepremieri croaţi au propus modalităţi concrete de cooperare economică între România şi Croaţia, atât în ceea ce priveşte industria de apărare, cât şi în ceea ce priveşte alte domenii de interes strategic, precum industriile şi serviciile, în special turismul.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top