Politic

Primul mesaj al lui Liviu Dragnea, după eșecul referendumului: „O societate sănătoasă”

Președintele PSD Liviu Dragnea a transmis primul său mesaj după eșecul referendumului pentru redefinirea definiției familiei în Constituție.

Dragnea a scris pe Facebook un mesaj despre tragedia Holocaustului, în condițiile în care pe 9 octombrie este comemorată Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România.

Șeful PSD vorbește despre valorile ”pe care putem construi o societate sănătoasă”, în acord cu ”valorile familiei europene din care facem parte”.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu, prima reacție după eșecul referendumului: „O lipsă de interes a cetățenilor”

Iată mesajul integral al lui Liviu Dragnea:

”Tragedia Holocaustului este permanent vie în memoria noastră, iar data de 9 octombrie, încărcată cu un simbolism aparte, ne obligă, și mai mult, pe fiecare dintre noi, să reflectăm asupra consecințelor tragice ale extremismului, ale acțiunilor discriminatorii, antisemite și rasiste.

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România rămâne o mărturie dureroasă. Nu mai putem schimba acei ani; avem însă responsabilitatea de a păstra cu grijă lecția lor.

Libertatea, respectul și înțelegerea sunt valori pe care putem construi o societate sănătoasă, democratică, în deplin acord cu propria noastră identitate și cu valorile familiei europene din care facem parte.”

Citește și: Claudiu Manda, despre rezultatul referendumului: „Nu este o vină a Guvernului, nu a fost un referendum al PSD”

Ieri, Liviu Dragnea l-a delegat pe Florin Iordache să conducă în locul său Camera Deputaților.

Președintele PSD Liviu Dragnea a reclamat pe data de 5 octombrie 2018 la Curtea de Apel București Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și colegiul de conducere al Înaltei Curți. Este vorba de compunerea completurilor de 5 judecători.

Potrivit portalului instanței, Liviu Dragnea a deschis, pe 5 octombrie, proces împotriva Înaltei Curți și a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți și cere anularea Hotărârii de Colegiu nr. 89/4 septembrie 2018.

Procesul lui Liviu Dragnea, amânat pentru 5 noiembrie 2018

Liderul PSD consideră că legea ar trebui aplicată imediat și nu ar trebui să se mai aștepte, motiv pentru care a fost deschis acest proces.

Luni, Liviu Dragnea era așteptat la Instanța Supremă, unde urma să aibă loc primul termen al apelului în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Cu puțin timp înaintea ședinței, s-a anunțat că Liviu Dragnea a cerut o amânare deoarece nu a avut timp să angajeze avocat. Procesul a fost amânat pentru data de 5 noiembrie 2018.

Procesul a fost repartizat unui complet format din cinci judecători, condus de Iulian Dragomir.

Vezi comentarii

  • Lașule ! Noi nu avem treabă. cu hoiocaustului. A fost, cât a fost, și regretăm. Vinovații au fost pedepsiți, și am plătit și material. Că de ăl' comunist, de zeci de ori mai mare, penal fără Dumnezeu, nu vorbești nimic.
    Ai făcut de râs, în afară, România, iar în țară, mincinos ordinar, o demolezi bucată cu bucată.
    4% spune să-ți dai demisia, imediat, și să te prezinți la pușcărie. Pentru barbaria antiromâneascâ din 10 august, trebuie să răspunzi cu închisoarea pe viață.

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More