Politic

Raluca Turcan: „Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu vor să pună mâna și pe serviciile de informații”

Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, a anunțat că Partidul Naţional Liberal (PNL) a anunțat că va contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) înfiinţarea Comisiei speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

Aceasta se teme de faptul că Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu „vor să pună mâna și pe serviciile de informații din România”.

„Această structură dublează în mod nepermis atribuţiile comisiilor permanente din Camera Deputaţilor şi Senat, reprezentând doar un paravan pentru obsesia bolnavă a liderilor PSD-ALDE de a decapita serviciile de informaţii şi de a acapara statul de către persoane cu comportament interlop.

În mod concret, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu vor să pună mâna şi pe serviciile de informaţii din România!”, afirmă Turcan, potrivit unui comunicat.

Ea subliniază că propunerea de înfiinţare a acestei comisii speciale „nu reprezintă altceva decât dorinţa de a duce la îndeplinire un plan amplu de capturare a absolut tuturor instituţiilor, şi nu de a aduce o modernizare necesară legislaţiei.

Raluca Turcan precizează că modernizarea legislaţiei în acest domeniu putea fi realizată prin intermediul comisiilor permanente.

„Au încercat cu SPP atât de brutal încât a fost declarată neconstituţională procedura. Acum merg pe schema binecunoscută: modifică legea pentru a schimba conducerea.

O fac în momentul de faţă cu Consiliul Concurenţei, au făcut-o cu legea Curţii de Conturi, a ANCOM, a TVR. Au încercat şi cu Parchetul General şi cu DNA.

Încă nu le-a reuşit. Vom lupta în continuare pentru a menţine statul de drept european. Care să slujească românii şi nu condamnaţii pentru corupţie”, conchide deputatul PNL.

Raluca Turcan îi acuză pe Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu că vor să o demită pe Kovesi

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat miercuri înfiinţarea Comisiei parlamentare speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

Ieri, Raluca Turcan a anunțat că Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu vor să o demită pe Laura Codruța Kovesi, trecând peste legi, instituții și avizul CSM.

Vezi comentarii

  • Ciocoimea besedista nu are nevoie de romani ci de slugi supuse lor . Nicaieri in lume ''serviciile'' nu sint cirpa de sters la coor a unor barlamentari de umplutura ! Ciocoimea vrea doar putere indiferent prin ce mijloace, exact ca pe vremuri !

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More