Liberalii au anunţat joi că realizatorul tv Rareş Bogdan va deschide lista PNL pentru alegerile europarlamentare.
Lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, care este deschisă de realizatorul tv Rareş Bogdan, a fost votată, joi, de Biroul Executiv al PNL, potrivit unor surse liberale. Votul a fost secret. S-au înregistrat 32 de voturi “pentru”, unul ”împotrivă”, au indicat sursele. Două voturi au fost nule.
Pe următoarele locuri după Rareş Bogdan se află Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Vlad Nistor, Mihai Ţurcanu, Violeta Alexandru.
De mai multe zile se discuta despre posibilitatea ca Rareş Bogdan să deschidă lista de candidaţi a liberalilor.
“Lista va fi lungă, pentru că, din punctul meu de vedere, PNL are capacitatea de a câştiga alegerile europarlamentare şi acesta este obiectivul pe care îl aveam în vedere. Nu va fi o listă scurtă. (…) Cu cât PNL este mai puternic şi mai bine reprezentat la nivel european, cu atât România va fi mai puternică şi mai bine prezentată la nivel european, iar cetăţenii români pot să fie încredinţaţi că deciziile la nivel european vor veni în mare parte şi în beneficiul lor”, declarase luni preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Lansarea oficială a candidaților PNL la alegerile europarlamentareva avea loc sâmbătă, la București, la summit-ul liderilor locali și regionali ai Partidului Popular European.
La reuniune vor lua parte peste 150 de primari și lideri regionali din Europa, precum și aproximativ 3000 de aleși locali din România. La invitația lui Ludovic Orban, la eveniment vor participa președintele Klaus Iohannis şi candidatul PPE pentru şefia Comisiei Europene, Manfred Weber.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-03-14T15:36:35+02:00 15:36
Acest site foloseste cookies.
Read More