Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că mesajul președintelui Klaus Iohannis de la ceremonia de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului este ”pur și simplu halucinant” și că în loc să creeze emoție,creează repulsie totală în opinia publică.
”Mesajul lui Iohannis transmis astăzi (luni – n.r.) într-o zi în care trebuie să vorbim în memoria victimelor Holocaustului este pur și simplu halucinant. Mesajele lui Klaus Werner Iohannis sunt tot mai toxice pe zi ce trece, iar cei care-i fac punctajul și care-l manevrează au trecut de la nivelul obrăzniciei la un nou nivel – sunt mesaje care pot aduce prejudicii de imagine României în sine. Asta se vede în ceea ce declară el în ultima perioadă și peste hotare. Mesajul de astăzi (luni – n.r.), șocant, pur și simplu creează o stare de panică în cadrul opiniei publice”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu.
Liderul PSD a afirmat că mesajul de luni al președintelui Iohannis este ”aproape identic cu mesajul transmis împotriva României de la Aachen”.
”Cred că nu a existat în Europa vreun președinte dintr-o țară membră UE care să-și critice și să calce în picioare interesul național cum o face Iohannis și cu toată această clică de strânsuri din jurul lui. Tipul acesta de mesaj este identic cu cel al Monicăi Macovei, al lui Cristian Preda, a celor din PNL-USR-Cioloș, este mesajul #rezist, finanțat din exterior, care în loc să creeze emoție, așa cum își închipiue ei, creează în cadrul opiniei publice o stare de repulsie totală”, a adăugat Ștefănescu.
Președintele Klaus Iohannis a lansat, luni seara, noi atacuri la adresa actualei coaliții de guvernare, afirmând că în prezent ”unii politicienii, în tentativa lor nesăbuită de a se salva de justiție și de a-și prezerva puterea, învinuiesc magistrați și diabolizează UE”.
”Antidotul răului nu poate fi decât o acțiune de salvare a viitorului prin recunoașterea capcanelor ideologice și printr-o atentă examinare a faptelor politicienilor și a susținătorilor lor. În ultimele șapte decenii lumea s-a schimbat. Și totuși instrumentele politicului au rămas aceleași. Să nu uităm că în numele unui așa-zis ideal suprem schimbând legi și capturând instituții una câte una s-a consolidat regimul nazist. Percepția că politicienii care reprezintă oamenii și interesele lor au dreptul să calce în picioare adevăruri, să identifice dușmani, să dea vina pentru eșecurile lor pe diferite categorii de cetățeni reprezintă o filosofie toxică. Astăzi, în tentativa lor nesăbuită de a se salva de justiție și de a-și prezerva puterea, unii politicieni învinuiesc magistrați, blamează multinaționalele viclene, cum zic ei, și diabolizează Uniunea Europeană, descrisă drept abuzivă și trufașă”, a declarat Klaus Iohannis.
El a mai spus că după cei arătați acum cu degetul, ar urma alții, apoi alții, ”și tot așa până când indistincția și căutarea continuă a vinovaților s-ar transforma în pretextul perfect pentru acapararea statului”.
Iohannis a făcut aceste afirmații în cadrul ceremoniei de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului, care a avut loc luni seara, la Palatul Cotroceni.
Acest site foloseste cookies.
Read More