Connect with us
PSD a câștigat alegerile. Dragnea: „Voi ține cont de trei lucruri”

Politic

REZULTATE PSD a câștigat. Reacțiile liderilor politici. Dragnea: „Voi ține cont de 3 lucruri”

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016. PSD a câștigat alegerile, conform rezultatelor de tip exit-poll. Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Nicușor Dan au avut primele reacții.

VEZI AICI TOATE PROCENTELE – REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016

CITEȘTE ȘI: Rezultate EXIT POLL Antena 3 Alegeri Parlamentare 2016

Dragnea: „Oamenii au votat pentru readucerea la viață a satului românesc”

„Mulțumiri speciale pentru cei care au votat PSD. Voturile de azi arată o opțiune clară a românilor. Astăzi, cetățenii au făcut diferența între vorbe și realitate, între manipulare și adevăr. Oamenii au votat pentru taxe și impozite mai mici, pentru ca tinerii să aibă locuri de muncă bine plătite.

Au votat, de asemenea, pentru readucerea la viață a satului românesc și pentru a ne hrăni din ce produce pământul nostru și nu din importuri de proastă calitate. Vreau ca România să fie o casă bună pentru toți românii. Este un vot pentru a reda demnitatea medicilor și profesorilor. Vreau să-i asigur pe toți că tot ce am prezentat în programul economic vom pune în practică.

Voi ține cont de trei lucruri: de votul de azi al românilor, de programul de guvernare și de Constituția României. Pentru partenerii noștri externi: România își va respecta toate angajamentele internaționale. Vrem cu tărie să adăugăm o componentă economică importantă la aceste parteneriate.

Vreau ca România să se mențină o țară democratică. Trebuie să înțelegem toți că România are nevoie de o guvernare stabilă, competentă și responsabilă. Românii au votat pentru ca toți să ne unim.

Pentru noi, cei din PSD, urmează o noapte lungă. Am cerut tuturor colegilor noștri să stea până la finalul numărării voturilor. Vrem să ne apărăm rezultatele transmise de exit-poll. Vreau să le mulțumesc tuturor membrilor PSD și tuturor simpatizanților”, a declarat”, a declarat Liviu Dragnea la sediul PSD.

Nicușor Dan: „USR este a treia forță politică din România”

USR este astăzi a treia forță politică din România. Este o victorie a democrației din România. Acest partid e format din oameni care nu au mai făcut politică. E prima oară după Revoluție când un astfel de partid intră în Parlament.

Vreau să mulțumesc miilor de oameni care au donat pentru USR. Vreau să mulțumesc miilor de oameni care au strâns semnături pentru a candida la aceste alegeri. Vreau să le mulțumesc miilor de simpatizanți care le-au transmis românilor cine este USR. Mandatele noastre în Parlament sunt, de fapt, mandatele lor.

În 4 ani de mandat nu vom uita cine ne-a trimis în Parlament. Votul de azi e un început. Ne-am luptat cu ilegalități, cu abuzuri ale administrației publice. De azi, avem mai multă putere și mai multe resurse. Vom continua în aceeași direcție.

Ne vom lupta cu ilegalitățil, ciu abuzurile autorităților. Vom fi ceea ce nu a existat până acum. Vom fi partenerul cetățeanului în relația cu autoritățile”, a declarat Nicușor Dan.

Tăriceanu se teme de fraudă

”A fost o zi de cotitură pentru România. Este un vot de încredere pentru valorile liberale pe care le reprezentăm. Sunt foarte rezervat în a descrie scenarii de viitor care să ne privească. Așteptăm rezultatele finale ale numărătorii oficiale.

Vreau să profit și să transmit colegilor mei din țară în a-i ruga să fie atenți din acest moment la procesul de numărătoare a voturilor. Vreau ca rezultatele noastre să nu fie afectate de eventualele tentative de fraudare, așa cum avem informații”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu (ALDE).

„Sunt pentru prima oară de acord cu Antena 3”

„Sunt pentru prima oară de acord cu Antena 3 care dă procentele de 6% pentru PMP. PSD nu s-a hotărât încă, poate caută cel mai bun prim-ministru. În seara asta suntem veseli toți, într-un fel sau altul. Garantez PSD-ului că va avea cea mai dură opoziție la guvernare pe care a avut-o vreodată.

CITEȘTE ȘI: Rezultate BEC alegeri parlamentare 2016 București – Exit Poll, parțiale și finale

Altfel, fac un apel la reprezentanții PMP în secțiile de votare să rămână vigilenți. Din cartea lui Mitrea, știm cum fraudează PSD voturile”, a declarat Traian Băsescu după afișarea exit-poll-urilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top