Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 se reuneşte, luni. Se va discuta despre scrisoarea trimisă de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ea va explica prezenţa ei la Gabriel Oprea acasă în noaptea celui de-al doilea tur. Se vor stabili paşii următori în urma răspunsului ei, după ce Kovesi a evitat să dea o explicaţie clară.
Citeşte şi Laura Kovesi refuză din nou să se prezinte la Comisia de anchetă
Într-o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei parlamentare, procurorul şef al DNA afirmă că în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu ori în timpul liber nu a luat la cunoştinţă de situaţii sau împrejurări prin care, la acel scrutin, ar fi fost implicate unele autorităţi publice şi/sau persoane cu consecinţa vicierii rezultatului acestor alegeri.
„Reiterând convingerea că ancheta parlamentară are drept obiectiv cercetarea, documentarea şi controlul unei probleme de interes public legate de binele comun şi de apărarea interesului naţional, deoarece temeiul avut la baza constituirii Comisiei speciale au fost informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o posibilă viciere a rezultatului votului pentru alegerea preşedintelui României, desfăşurat în anul 2009, vă fac cunoscut că nici în exercitarea atribuţiilor mele de serviciu şi nici în timpul meu liber nu am luat la cunoştinţă de situaţii ori împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorităţi publice şi/ sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral cu consecinţa vicierii rezultatului acestor alegeri“, se arată în scrisoarea Laurei Codruţa Kovesi.
Citeşte şi Imaginile DEZASTRULUI! 2 morţi şi peste 2000 de oameni salvaţi
În documentul înregistrat la Parlament pe 11 august, şeful DNA precizează că nu a răspuns invitaţiei comisiei pentru că nu a avut şi nu are cunoştinţă despre „aspecte de natură să servească la aflarea adevărului“ în cauza care formează obiectul activităţii acestui for.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-08-28T11:34:55+03:00 11:34
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
KOVESI ESTE CETATEAN ROMAN SI TREBUIE SA RESPECTE LEGILE ACESTEI TARI.CINE NU LE RESPECTA SA SUPORTE CONSECINTELE .INDIFERENT CUM NE NUMIM LEGEA E UNA PENTRU TOTI.SA SE IA MASURILE LEGALE DE MINISTRU JUSTITIEI.