Se renumără voturile la Primăria Sectorului 1 al Capitalei. Clotilde Armand riscă să piardă scaunul de primar, după ce a fost procurorul Sorin Iașinovschi de la Secția Specială pentru investigarea magistraților (SIIJ) a dispus printr-o ordonanță de delegare ca să se renumere toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 din București.
Clotilde Armand riscă să piardă scaunul de primar pe care l-a obținut după alegerile din 2020. Sunt de notorietate imaginile cu sacii cu buletinele de vot de la Primăria Sectorului 1. Acum, procurorul Sorin Iașinovschi a dispus renumărare voturilor de la alegerile locale din Sectorul 1 București. Acestea au fost câștigate de către Clotilde Armand de la USR în detrimentul lui Dan Tudorache de la PSD.
Informația care vizează renumărarea voturilor de la alegerile locale din toamna anului 2020 a fost prezentată de către Mihai Drăgan, la postul de televiziune Realitatea Plus.
Va fi renumărat fiecare vot din fiecare sac. Din spusele lui Mihai Drăgan, la final s-ar putea decide reluarea alegerilor la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, sau s-ar putea lua măsuri de punere sub acuzare.
„Din ce am înțeles din ordonanța procurorilor, aceștia au decis renumărarea integrală a voturilor ca urmare a inadvertențelor încărcate de sistemul AEP. Practic ce am spus noi de la început. Urmează să fie renumărat fiecare vot din fiecare sac. Vă dau un exemplu: la o secție lipsesc 800 de voturi la primarul sectorului 1 și 900 la primarul capitalei. În cele din urmă, finalitatea probabil că va fi reluarea alegerilor, dar se pot lua și măsuri de punere sub acuzare”, a declarat Mihai Drăgan la Realitatea PLUS.
Alegerile locale pentru Primăria celui mai bogat sector al Capitalei s-au lăsat cu nemulțumiri, reclamații și acuzații de tentativă de fraudare. A fost sesizată Poliția, și mai multe persoane au fost chemate la audieri.
Cei de la USR au susținut că au chemat Poliția după ce au văzut reprezentanți ai PSD plecând din Biroul Electoral al Sectorului 1 cu mai multe procese verbale cu rezultate ale votului. Clotilde Armand se vedea deja primăriță, în timp ce Dan Tudorache susținea că are mai multe voturi decât contracandidata sa.
În luna octombrie a anului 2021, BEC a respins renumărarea voturilor de la alegerile locale, la Primăria Sectorului 1.
”Ştiu că le este greu să creadă asta dar de astăzi sunt oficial primarul Sectorului 1”, spunea Clotilde Armand pe Facebook.
Se pare că lucrurile iau o turnură neașteptată, la câteva luni bune de la decizia BEC. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după ce voturile vor fi numărate din nou.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-09T18:10:06+02:00 18:10
Acest site foloseste cookies.
Read More