Politic
Tomac, ironii la adresa lui Tudorel Toader: Se gândește să se revendice drept Ministru #rezisTT
Liderul PMP, Eugen Tomac, a ironizat, duminică, pe Facebook, situația în care se găsesște ministrul Justiției, Tudorel Toader, afirmând despre acesta că ”schimbă tabăra și se gândește să se revendice drept Ministru #rezisTT”.
”Dragnea, în război cu propriul avocat, Ministrul #rezisTT. Tudorel schimbă tabăra și se gândește să se revendice drept Ministru #rezisTT. CEX-ul PSD, mirat de ce se întâmplă, se gândește să convoace o ședință în stațiunea Euforie, poate așa se inspiră și-l găsesc vinovat pe TT pentru risipa de pachete descoperită pe litoral”, ascris pe Facebook Eugem Tomac.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a precizat, sâmbătă seară, pe Facebook, că o ordonanță de urgență nu poate fi adoptată în lipsa urgenței, reluând post-script-umul potrivit căruia va șterge postarea respectivă în termen de o oră.
„O simpla precizare! In lipsa urgentei, nu poate fi adoptata o Ordonanta de Urgenta !”, a scris, pe Facebook, Tudorel Toader, precizând, ca post-scriptum, că va șterge postarea într-o oră.
Ulterior, ministrul a mai venit cu o precizare.
„O simplă… clarificare ! Afirmația din ultima postare este valabilă, după cum, valabilă a fost și afirmația din 2 aprilie. Deosebirea: Astăzi mă refeream la cerința generală pentru adoptarea unei OUG. Pe data de 2 aprilie mă refeream la urgența modificării Cp și a Cpp, în acord cu numeroasele decizii de neconstituționalitate a unora dintre prevederile în vigoare, precum și pentru transpunerea Directivelor privind confiscarea extinsă, respectiv, consolidarea prezumției de nevinovăției ! PS: acest mesaj va fi șters peste 30 de minute !”, a scris Toader.
Reacția a venit în condițiile în care președintele PSD Liviu Dragnea l-a avertizat pe Tudorel Toader că nu mai poate continua așa, anunțând de luni bune ordonanțe, dar fără să facă nimic.