Traian Băsescu a postat un mesaj pe pagina sa de socializare. Fostul președinte explică de ce a fost invitat la parada de Ziua Națională. Mesajul său vine după ce în spațiul public au existat discuții cu privire la această invitație. Înainte de Ziua Națională, Klaus Iohannis a spus că nu vor fi invitate persoanele cu probleme penale la paradă.
Prin această decizie de a-l invita pe Traian Băsescu și pe alții nu, Klaus Iohannis s-a contrazis, au susținut politicienii.
„Băieţi, cântaţi la altă masă aria „penalului victimă”. Bag de seamă că o gaşcă întreagă de zurbagii din politica autohtonă, în frunte cu Victor Viorel Ponta, încearcă să se victimizeze că nu au fost invitaţi de Iohannis la ceremoniile prilejuite de Ziua Naţională.
Marea întrebare a zurbagiilor este “de ce a fost invitat Băsescu şi noi nu, că şi Băsescu este penal ca şi noi”.
Păi, dragi zurbagii, luaţi notă de următoarea realitate:
1. Nu am nici un dosar penal trimis în instanţă.
2. Nu sunt inculpat în nici un dosar penal nou sau dintre cele în care anterior se dăduse NUP pentru inexistenţa faptei (nu pe imunitate), dar redeschise de Parchetul General prin grija procurorilor Niţu şi Sutiman.
3. De la redeschiderea dosarelor, am răspuns tuturor solicitărilor procurorilor, avocatul meu a asistat la toate audierile de martori. Trebuie să vă spun că, în dosare (achiziţie apartament Mihăileanu în anul 2002 şi achiziţie teren în 2000), nu a intervenit nimic nou care să justifice inculparea mea sau nemenţinerea soluţiilor de NUP date iniţial de Parchetul General. Vă asigur că, dacă existau elemente noi, procurorii nu ar fi ezitat să mă inculpe, deoarece acesta a şi fost obiectivul redeschiderii dosarelor.
4. Faptul că Parchetul General tergiversează reînchiderea dosarelor nu are o explicaţie decât în realităţi pe care azi mă abţin să le exprim.
Citește și: Klaus Iohannis, despre decizia de a nu invita persoanele cu probleme penale la evenimentele de 1 Decembrie
Aşa că, dragilor, dacă vreţi să cântaţi aria “penalului victimă“, cântaţi-o la altă masă, nu la masa mea. Eu nici nu sunt inculpat şi nici trimis în judecată în dosare penale.
Acest site foloseste cookies.
Read More