Politic

Traian Băsescu se întoarce în Parlament după 16 ani

Traian Băsecu se întoarce în Parlament după o pauză de 16 ani. Fostul șef al statului și-a preluat astăzi mandatul de membru al Senatului României. Într-o scurtă declarație de presă susținută în cursul zilei de astăzi, liderul PMP a analizat comparativ atmosfera din Parlamentul României de astăzi cu cea din perioada ultimului său mandat.

Traian Băsescu se întoarce în Parlament : „Înainte nu era așa monoton.”

Actualul președinte al Partidului Mișcarea Populară nu s-a sfiit să critice lipsa de profesionalism a actualilor parlamentari. El a rememorat modul în care decurgeau zilele de muncă în Parlament, acum 16 ani, punctând diferențele fundamentale.

„Am avut două mandate de deputat 1992-1996, 1996-2000, deci după 16 ani din nou în Parlament. N-aș putea spune că viața parlamentară (din perioada 1992-2000) era la fel de monotonă ca cea din ziua de azi. În se dezbăteau legile pe articole în plen și erau dispute, dezbateri pe fiecare articol. Acum, înțeleg că e o zi în care nici nu știu ce votează, dar votează.”, a declarat Băsecu.

Fostul șef de la Cotroceni a menționat inclusiv prima inițiativă legislativă pe care o va depune. Deloc surprinzător cunoscând afinitatea sa față de problemele Moldovei, Băsescu plănuiește un proiect de lege care să-i ajute pe vecinii de peste Prut.

„Prima lege pe carea depune-o este legea legată de anularea taxei pentru actele de cetățenie pentru cetățenii Republicii Moldova care cer cetățenia română. Este inadmisibil să aibă o taxă de 550 de euro un amărât din Republica Moldova.”, a punctat Băsescu.

Citește și: Traian Băsescu rămâne fără cetățenia moldovenească

Traian Băsescu și-a încheiat intervenția printr-un semnal de alarmă tras la adresa parlamentarilor care susțin, în mod ipocrit, retragerea imunității. „Acum, când nu se discută Constituția, toți politicienii o să vă spună să dispară imunitatea. Va trebui să vedem, când se discută revizuirea Constituției, câți mai spun să dispară imunitatea.”, a conchis Băsescu.

Share
Scris de
George Vintilă

Acest site foloseste cookies.

Read More