Politic

Tudorel Toader, despre modificările legilor justiției: „Nu am mers la Comisia de la Veneţia pentru a solicita şi a lua aprobare”

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, a declarat ministrul Tudorel Toader, luni, la Palatul Victoria.

„Suntem în momentul în care se încheie o perioadă de dezbateri pe cele trei legi ale Justiţiei. A fost publicată şi cea de-a treia, care urmează să intre în vigoare mâine.

Pentru corelarea unora dintre prevederi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările CSM, pentru alte necesare corelări, Guvernul a adoptat prezenta OUG. Noi considerăm șui consider, ca ministru al Justiției, că modificările aduse legilor Justiţiei se vor dovedi benefice pentru justiţie, pentru cetăţeni”, a precizat ministrul Justiției, după ședința de Guvern.

„Eu nu am mers la Comisia de la Veneţia pentru a negocia, cum am auzit în spaţiul public, soluţiile din OUG. Nu am mers nici pentru a solicita şi a lua aprobare pentru aceste soluţii, nici pe cont propriu fără o prealabilă dezbatere cu decidenţii din ţară”, a adăugat el.

Se măreşte vechimea necesară în profesie în magistratură pentru cei care vor dobândi funcţia de procuror general, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, funcţiile de conducere de la DNA şi DIICOT. Vechimea minimă acum este de 8 ani şi va fi de 15 ani.

La Ministerul Justiției, când se fac acele interviuri, ne recomandă Comisia de la Veneţia să dăm dovadă de mai multă transparenţă. Am preluat modelul CSM şi pe viitor respectivele interviuri vor fi transmise în direct, vor fi arhivate, vor putea fi văzute de oricine este interesant”, a subliniat Toader.

Citește și: Procurorul general: „Dosare precum cel al Revoluției sau al violențelor din 10 august vor fi afectate de OUG”

„La DNA și DIICOT este necesar să ai 10 ani vechime ca să devii procuror”, a mai spus ministrul.

„Ministrul justiției poate sesiza Inspecția Judiciară în cazul procurorilor. Cercetarea disciplinară se va face de către Inspecție. De ce am considerat necesară această soluție? Unu, prin raportare la art din Constituție care spune că procurorii își desfășoară activiatea sub autoritatea ministrului justiției Ar fi pur declarativă dacă n-ai avea și un instrument juridic.

Apoi, avem decizia CCR care clarifică raportul dintre ministrul justiției și procuror, dintre ministrul justiției și președintele republicii în procedura de numire. Am un an și jumătate de când sunt ministru și n-am utilizat niciodată acest instrument”, a afirmat Toader.

Anterior, procurorul general al României a declarat că această ordonanță afectează dosarul Revoluției şi pe cel al violențelor din 10 august.

foto: hepta.ro

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More