Politic

Viorica Dăncilă, prima reacție după protestul din 10 august. A trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene

Premierul României, Viorica Dăncilă, a trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, fapt confirmat vineri de Executivul comunitar.

„Putem confirma că scrisoarea a fost primită şi că un răspuns va veni în timp util”, a declarat vineri la solicitarea AGERRPRES un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Presa din România a scris că şefa guvernului român le-a trimis celor doi oficiali europeni o scrisoare în legătură cu protestul din 10 august de la Bucureşti care a culminat cu violenţe între jandarmi şi demonstranţi.

„Comisia urmăreşte îndeaproape evoluţiile din România. Protestatarii au criticat paşii înapoi în domeniile reformei judiciare şi luptei împotriva corupţiei”, a reacţionat Comisia după intervenţia violentă a Jandarmeriei la protestele de vinerea trecută din Bucureşti, într-o declaraţie transmisă marţi AGERPRES de un purtător de cuvânt.

„Protestele paşnice s-au încheiat în violenţă. Violenţa nu poate fi niciodată o soluţie în politică”, a mai transmis acesta.

Iată scrisoarea integrală trimisă de Viorica Dăncilă Comisiei Europeană, obținută de G4Media.ro:

Îmi amintesc cu deosebită plăcere ultima noastră întrevedere, care ne-a oferit prilejul de a purta o discuţie sinceră şi directă cu privire la situaţia economică, socială şi politică din România, precum şi de a realiza o evaluare a stadiului actual al pregătirilor pentru asigurarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România.

Foarte multe dintre aspectele pe care le-am prezentat atunci s-au regăsit, de altfel, şi în bilanţul primelor şase luni de guvernare. Aş menţiona că am continuat implementarea măsurilor sociale care au vizat, în special, creşterea pensiilor, sprijinirea reîncadrării şi angajării persoanelor fără loc de muncă, precum şi creşterea salariilor, mai ales în domeniile educaţiei şi medical. De asemenea, am continuat masurile care urmăresc procesul de debirocratizare, precum şi cele de simplificare, inclusiv în dialogul cu instituţiile europene.

În prezent, un accent special este pus pe investiţiile strategice, atragerea de Investiţii străine şi aplicarea măsurilor convenite pentru intensificarea procesului de absorbţie a fondurilor europene.

Rezultatele acţiunilor guvernamentale nu au întârziat să apară. Astfel, veniturile la bugetul de stat au fost în primele şase luni ale anului cu 12% mai mari decât cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2017. Investiţiile străine directe au crescut cu 65,7%, într-un interval de trei ani, atingând 2,21 mitiarde Euro în perioada ianuarie-iunie 2018, faţă de 1,93 miliarde euroin ianuarie-iunie 2017 şi de 1,33 miliarde euroin aceeaşi perioadă a anului 2016. Nu în ultimul rând, sumele primite de România de la Uniunea Europeană au înregistrat o creştere de 19,7 % faţă de anul trecut.

în acelaşi timp, depunem eforturi pentru combaterea pestei porcine şi suntem într-un proces de evaluare a pagubelor rezultate în urma inundaţiilor, aproape fără precedent, cu care ne-am confruntat. în ambele situaţii de criză menţionate am intensificat dialogul cu autorităţile europene relevante în materie.

După întrevederea din luna iulie, am reluat eforturile pentru a relansa un dialog interinstituţional în vederea obţinerii unui consens politic, atât cu Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, cât şi cu alte instituţii ale statului român.

Bilanţul primelor şase luni de guvernare a fost receptat pozitiv în mare parte, existând totodată observaţii şi critici – legitime într-un sistem democratic european care încurajează diversitatea de opinii.

În acest context, a fost anunţată o manifestare de protest, la Bucureşti, pentru data de 10 august, la care urmau să participe reprezentanţi din diaspora românească. Pe măsură ce se apropia data evenimentului şi având în vedere că obiectivele acestuia nu erau clar definite, asociaţiile românilor din străinătate, iniţiatoare ale manifestaţiei, s-au retras din organizarea protestului.

Astfel, evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanţi care au instigat la acţiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forţare a cordoanelor de jandarmi şi de incendiere a unor obiective în spaţiul public.

în aceste condiţii, forţele de ordine au întreprins demersuri de oprire a violenţelor în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar faţă de plângerile unor demonstranţi care au reclamat faptul că au fost victimele unor abuzuri, au fost demarate anchete cu privire la faptele semnalate.

Citește și: Ce s-a întâmplat cu arma furată la protest în Piața Victoriei

Manifestaţia din 10 august a devenit un subiect de dispută politică intensă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm şi la izolarea forţelor perturbatoare a ordinii publice.

Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemai la continuarea protestelor, aducând acuze instituţiilor statului, forţelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetăţenii faţă de agresiuni şi acţiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate.

Ce spune Viorica Dăncilă despre reacția președintelui României

De asemenea, funcţia constituţională de mediator între societate, forţele politice şi instituţiile statului, care revine Preşedintelui României, conform atribuţiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze Guvernului şi să facă un apel la continuarea protestelor.

Doresc să vă asigur că respectăm dreptul la liberă exprimare şi de manifestare publică, că actul guvernamental de la Bucureşti este în parametrii normali, că în România există stabilitate şi că Guvernul României se pregăteşte în continuare de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.”

Acest articol a fost actualizat la: 2018-08-17T13:43:21+03:00 13:43

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More