Știri
Polițist din trupele speciale, RĂNIT grav. Bărbatul este în comă după ce a fost tăiat cu sabia
UPDATE 09.47 Agresorul polițistului a fost reţinut, au anunțat reprezentanții Ministerul de Interne. Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), agentul-şef adjunct de poliţie Sfichi Dan Ciprian a fost stabilizat de medicii de la spitalul din Rădăuţi.
UPDATE 09.10 Bărbatul a fost cercetat anul trecut pentru trafic de droguri, arestat, iar ulterior pus în libertate sub control judiciar. În prezent, scăpase și de controlul judiciar.
UPDATE 08.30 Polițistul rănit în timp ce se afla în misiune a fost atacat de un recidivist, suspect de trafic de droguri.
Suspectul a fost cercetat anul trecut pentru trafic de droguri, arestat, iar ulterior pus în libertate sub control judiciar, a precizat purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, marți, la Antena 3.
Polițistul rănit este internat la un spital din Suceava, dar ar putea fi transportat la un spital din București.
Un polițist din Suceava se află în stare gravă, după ce a fost înjunghiat cu o sabie, în zona capului și a brațului, marți dimineață, în timpul unei acțiuni de percheziționare.
Bărbatul este în comă indusă, după ce a fost străpuns de o sabie, a precizat președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, Dumitru Coarnă.
Polițistul care a fost rănit în timp ce se afla în misiune ar putea fi adus la un spital din București.
”Suntem alături de colegul nostru, agent-şef adjunct de poliție Sfichi Dan Ciprian, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, care, în această dimineață (marți – n.r.), a fost rănit foarte grav, la cap şi braț, în timpul unei misiuni.
Să ne rugăm cu toții ca Ciprian să ducă misiunea până la capăt, și să se întoarcă în rândurile noastre sănătos!”, se arată pe pagina de Facebook a Poliției Române.
Citeşte şi VEȘTI de ultimă oră pentru pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile românilor
A fost făcut anunțul oficial din partea Casei Naționale de Pensii. Ce urmează să se întâmple cu pensiile românilor în preajma sărbătorilor de iarnă.
Pensiile se dau mai devreme în decembrie, conform unui anunț făcut luni de Casa Națională de Pensii. Plata pensiilor a fost devansată în luna decembrie, beneficiarii urmând astfel să încaseze pensiile mai devreme cu câteva zile.
”Având în vedere apropiatele Sărbători de iarnă și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor sistemului public de pensii, Casa Națională de Pensii Publice și C.N. Poșta Română S.A. și-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile bănești în avans, după cum urmează:
- drepturile de pensie din sistemul public precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie.
- drepturile restante de pensii precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19 – 22 decembrie.
- drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12 – 22 decembrie la domiciliul acestora.
- În cazul tuturor beneficiarilor care au fost avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 28 decembrie, la ghișeele poștale.
Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii, acestea vor fi încasate de la aceeaşi dată, respectiv 14 decembrie”, se arată într-un cominucat al Casei Naționale de Pensii.
Citeşte şi Accident cu 7 mașini în Capitală. Șoferul unei maşini a Jandarmeriei era băut