Știri

Poliţiștii locali vor fi transformaţi în poliţişti rutieri şi vor putea da amenzi şoferilor

Codul Rutier ar putea fi modificat astfel încât poliţiştii locali să primească atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor rutiere.

Potrivit unui proiect de act normativ, ce va putea fi votat curând de senatori, poliţiştii localit vor avea atribuţii de poliţişti rutieri. Totuși, față de forma inițial propusă, unde erau prevăzute competențe mai largi pentru poliția locală, senatorii care au analizat documentul au redus multe dintre acestea.

În Legea poliției locale nr. 155/2010, circulația pe drumurile publice este unul dintre principalele domenii unde poliția locală are atribuții. Numai că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (Codul Rutier) nu a fost armonizată cu legea localilor, astfel că poliţiştii locali au fost tot timpul contestaţi atât de şoferi, cât şi de poliţiştii rutieri.

Proiectul va intra în vigoare abia după ce va fi adoptat de Parlament şi publicat în Monitorul Oficial

De aceea, la Senat, a fost înregistrat, în luna mai, un proiect de act care vizează modificarea Codului rutier în acest sens, notează avocatnet.ro.

„În vederea asigurării fluenței circulației pe drumurile publice și siguranței traficului rutier, participanții la trafic sunt obligați să respecte semnalele polițiștilor locali specializați în domeniul circulației pe drumurile publice, aflați în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”,

scrie în propunerea legislativă de modificare a Codului Rutier.

Apoi, în Codul rutier se va preciza expres că șoferii vor fi obligați să-i arate actele și polițistului local cu atribuții rutiere. Actualmente, polițistul local nu figurează în Codul Rutier la această obligație a șoferilor, ceea ce i-a făcut pe unii șoferi să conteste dreptul celor de la locală în astfel de situații.

Proiectul poliţiştilor locali transformaţi în poliţişti rutieri va intra în vigoare abia după ce va fi adoptat de Parlament şi publicat în Monitorul Oficial.

Acest articol a fost actualizat la: 2017-11-01T12:22:20+02:00 12:22

Vezi comentarii

  • o noua sursa de ciubuc pentru bisnitarii legali.dati-i pe toti afara si cereti-le sa aduca de acasa 1000 lei pe luna,fara a fi salarizati, si reangajati-i in aceeasi functii si grade pe cei care vor face cerere. VA GARANTEZ CA DACA DATI AFARA 9000 VOR FACE CERERE DE ANGAJARE 10000,
    .TRANSFORMATI-I IN GARDIENI PUBLICI SI SA SE OCUPE NUMAI CU PAZA INSTITUTIILOR, A PARCURILOR etc. DE TRAFICANTII DE TIGARI DIN OBOR NU SE ATING, IN SCHIMB ALEARGA DUPA VANZATORII DE VERDEATA.RUSINE SI PENTRU POLITIA ROMANA CA ACCEPTA ALATURAREA BISNITARILOR LEGALI CU FUNCTIA DE POLITIST.

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More