Știri
Polițistul Bogdan Dumitrescu a murit la trei luni după ce a fost împușcat în cap. Ce a făcut fosta sa soție
Agentul de poliție Bogdan Dumitrescu, care la finalul lui ianuarie a fost împușcat accidental în cap de iubita sa, a murit pe patul de spital, la trei luni de la incident.
Decesul a survenit la spitalul de la Craiova, duminică seara. Polițistul suferise trei intervenții neurochirurgicale, iar familia sa spera că acesta va putea fi transferat la o altă unitate medicală.
Starea de sănătate a poliţistul se îmbunătăţea, a fost de trei ori operat, şi ajunsese să simtă durerea şi să răspundă şi la alţi stimuli. Pe pagina de Facebook a fostei sale soţii, mama celor doi copii ai poliţistului, au început să curgă mesajele de condoleanţe, cărora fosta sa parteneră de viaţă le răspunde îndurerată, scriu cei de la Adevărul.
Nu este exclus ca decesul poliţistului să fi survenit în urma unei septicemii, iar o anchetă medicală va scoate la iveală exact ce s-a întâmplat.
Citește și: Un polițist din trupele speciale a fost alergat cu toporul și a ajuns la spital
Bogdan Dumitrescu a fost împușcat în cap pe 31 ianuarie 2018
Bărbatul de 32 de ani a ajuns la spitalul din Craiova cu o plagă împuşcată în cap. Iubita lui a fost şi ea rănită la o mână. Poliţistul din cadrul SCCO Olt Bogdan Dumitrescu se afla, pe 31 ianuarie 2018, împreuna cu noua sa iubită, într-un aparatament închiriat. Acolo, au petrecut în compania unor prieteni și au consumat băuturi alcoolice.
Anchetatorii au stabilit că pistolul cu care a fost rănit agentul nu avea piedică. Iubita poliţistului le-a spus anchetatorilor că arma s-a descărcat accidental şi că nu a vrut să-i facă rău bărbatului, conform Digi24. A fost transportat în stare gravă la spital, suferind ulterior mai multe intervenţii chirurgicale.
Citește și: Alertă maximă! Toți polițiștii, pe urma unui bărbat care a încercat să agreseze două fetițe
Procurorii Tribunalului Olt au deschis imediat un dosar penal, iar Alina Gheorghe, 27 ani, prietena poliţistului, va fi cercetată de acum pentru ucidere din culpă. Bogdan Dumitrescu avea 33 de ani. Polițistul divorțase de un an și avea doi copii.