Categorii Știri

Prahova: Alunecare de teren la Valea Doftanei. Circulaţia pe un drum judeţean este afectată

O alunecare de teren s-a produs, joi, în comuna prahoveană Valea Doftanei, circulaţia pe un drum judeţean fiind afectată, iar autorităţile solicitând instituirea de urgenţă a restricţiilor de tonaj.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, alunecarea de teren s-a produs pe DJ 102 I, la km 34+200, la ieşirea din comună către Braşov.

Citește și: Inundații în Grecia: Aproximativ 2.000 de case și magazine au fost distruse

Astfel, aproape de axul drumului există o crăpătură în teren pe o lungime de aproximativ 30 de metri, banda de mers afundându-se cu 10 până la 50 centimetri faţă de nivel, precizează sursa citată.

În aceste condiţii, se circulă pe o singură bandă a drumului, iar echipajul de poliţie de la faţa locului nu mai permite accesul traficului greu, solicitându-se Consiliului Judeţean Prahova instituirea de urgenţă a restricţiilor de tonaj, informează IJP Prahova.

Mai multe localități din Vrancea, afectate de ploile abundente

Mai multe localităţi din judeţul Vrancea erau afectate, joi, de ploile abundente, printre acestea numărându-se municipiul Focşani şi comunele Soveja, Nistoreşti şi Tulnici, unde au fost inundate drumuri, gospodării, sedii ale unor instituţii publice şi firme private.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea au precizat, joi, că cinci localităţi din judeţ, respectiv Vârteşcoiu, Dălhăuţi, Jariştea, Boloteşi şi Unirea Odobeşti au rămas fără curent electric.

Citește și: Cod portocaliu de inundații în 24 de județe din țară

În cursul dimineţii de joi, apele pluviale au inundat arhiva Tribunalului din Focşani şi un gater din satul Topeşti, comuna Bârseşti, iar echipajele ISU au intervenit pentru înlăturarea unor copaci căzuţi pe mai multe străzi din municipiul reşedinţă de judeţ.

În noaptea de miercuri spre joi s-a intervenit pentru degajarea aluviunilor depuse pe DN 2 L la intrarea în comuna Soveja, pe DN 2 D pe raza satului Lepşa, comuna Tulnici şi DJ 205 L în comuna Vrâncioaia.

DJ 205 M a fost distrus de ape pe ambele sensuri, astfel că, timp de mai multe ore, accesul către satele Brădetu, Podu Şchiopului şi Podu Târdei din comuna Nistoreşti s-a putut face doar pietonal. În cursul dimineţii de joi, drumul a fost deschis circulaţiei pe un singur sens de mers pentru autovehiculele sub 3,5 tone.

Pe parcusul nopţii, pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei acumulate în urma precipitaţiilor în mai multe gospodării din localităţile Lepşa, Naruja şi Dragosloveni.

O femeie în vârstă de 47 de ani din localitatea Câmpuri a fost ajutată de reprezentanţii Serviciului Voluntar de Pompieri să părăsească locuinţa, după ce apa revărsată din pârâul Susita a pătruns în casă, aceasta fiind găzduită de rude, au precizat reprezentaţii ISU Vrancea.

 

Foto: Facebook IGSU

Acest articol a fost actualizat la: 2018-06-28T12:39:13+03:00 12:39

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More