Oscar 2016 – Castigatorii la casele de pariuri

Ultimul update: luni 29 februarie 2016 06:27 Data publicării: luni 29 februarie 2016 00:34
Autor , în Știri

Premiile Oscar 2016 se vor decerna in cateva ore, casele de pariuri sunt pe final cu listele si cei care au pariat asteapta cu nerabdare sa vada daca au ghicit castigatorii.

LISTA COMPLETA A CASTIGATORILOR OSCAR 2016

Filmul ”The Revenant”, actorii Leonardo DiCaprio şi Brie Larson şi regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu sunt marii favoriţi la câştigarea principalelor premii Oscar în 2016, potrivit cotelor afişate de casele de pariuri online, potrivit news.ro.

În acest an, cu două zile înainte de gala de decernare a premiilor Oscar, cotele marilor case de pariuri par să respecte lista filmelor, actorilor şi regizorilor care s-au impus la Globurile de Aur şi la premiile BAFTA.

La categoria ”cel mai bun film”, lungmetrajul ”The Revenant” are cele mai mari şanse să câştige preţiosul trofeu. Astfel, casa de pariuri bet365 a oferit acestei pelicule o cotă de 4/9. Pe locurile următoare se află lungmetrajul ”Spotlight”, cu o cotă de 5/2, şi filmul ”The Big Short”, cu o cotă de 5/1. Acelaşi clasament a fost stabilit de casa de pariuri Paddypower – ”The Revenant” (cotă 4/9), ”Spotlight” (cotă 11/4) şi ”The Big Short” (cotă 13/2) -, dar şi de casa Ladbrokes – ”The Revenant” (cotă 1/2), ”Spotlight” (cotă 11/4) şi ”The Big Short” (cotă 6/1).

Filmele ”Mad Max: Fury Road” şi ”The Martian” se află la mijlocul plutonului, fiind creditate de toate casele de pariuri cu şanse aproximativ egale, dar fără să reprezinte o ameninţare serioasă pentru plutonul fruntaş, alcătuit din peliculele ”The Revenant”, ”Spotlight” şi ”The Big Short”.

”Room”, ”Bridge of Spies” şi ”Brooklyn” sunt peliculele creditate cu cele mai mici şanse de a câştiga premiul Oscar la categoria ”cel mai bun film”.

Leonardo DiCaprio este considerat de casele de pariuri principalul favorit la Oscarul pentru cel mai bun actor principal, graţie evoluţiei sale din filmul ”The Revenant”. Starul american, care se află la cea de-a cincea nominalizare în cariera sa de actor, ar putea să câştige pentru prima dată în 2016 preţioasa statuetă. Casele bet365, Paddypower şi Ladbrokes i-au atribuit o cotă de 1/100. Pe locul al doilea, la mare distanţă, se află actorul britanic Eddie Redmayne, care, graţie rolului din drama ”The Danish Girl”, a primit cota 20/1 de la toate cele trei case citate. Actorul Michael Fassbender încheie podiumul cu cote de 25/1 primite de la bet365, Ladbrokes şi Paddypower.

Categoria ”cea mai bună actriţă în rol principal” are şi ea o favorită certă. Este vorba despre Brie Larson, protagonista filmului ”Room”, care a primit cota 1/25 de la casele bet365 şi Paddypower şi cota 1/20 de la casa Ladbrokes. Următoarea clasată în acest top este actriţa Saoirse Ronan, interpreta principală din filmul ”Brooklyn”, însă cotele sale (12/1 de la toate cele trei case menţionate) sunt departe de a fi impresionante şi de a-i oferi statutul de favorită.

Alejandro Gonzalez Inarritu este creditat cu cele mai mari şanse la categoria ”cel mai bun regizor”, cu filmul ”The Revenant”, şi ar putea să repete performanţa din 2015, când a câştigat trei premii Oscar (producător, regizor şi coscenarist) cu filmul ”Birdman”. În acest an, Inarritu a primit de la cele trei case de pariuri menţionate anterior cote de 1/10, 1/14 respectiv 1/10. Pe locul al doilea se află George Miller, regizorul filmului ”Mad Max: Fury Road”, cu cote de 13/2, 7/1 respectiv 7/1.

Marele favorit la categoria ”cel mai bun film străin” este lungmetrajul maghiar ”Son of Saul”, cu actorul român Levente Molnar în distribuţie. Toate casele de pariuri au acordat cele mai mari şanse acestei pelicule, care a câştigat deja în acest sezon toate premiile cinematografice importante.

Cea de-a 88-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 28 februarie, la Dolby Theatre din Los Angeles.

Sursa: news.ro

 

Loading...
Avem un vis…
Avem un vis…
Sursa: Huff.ro
Comentarii