Știri
Președintele Comisiei Europene, anunț decisiv pentru viitorul României în UE
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a susținut un discurs joi, în plenul Parlamentului României, reunit într-o sesiune pe tema viitorului Europei.
El a avut un discurs cu presărat cu amabilități la adresa României, dar s-a arătat totodată ferm cu privire la necesitatea consolidării reformelor din justiţie şi a luptei anticorupţie.
„Aș dori să subliniez, în denumirea mecanismului de cooperare și verificare, importanța cuvântului cooperare. MCV nu înseamnă sfârșitul sau retragerea reformelor. Cooperarea este esențială pentru că solidaritatea este o legătură de angajament între statele noastre. Știți că puteți conta pe sprijinul Comisiei Europene prin fondurile structurale, în special. Iar eu voi milita pe lângă autoritățile române pentru a garanta caracterul ireversibil al progreselor realizate. În ceea ce privește MCV, aș dori să adaug că nu ar trebui să ne imaginăm că putem adăuga alte noi criterii și exigențe de pe o zi pe altă. Mecanismul de cooperare este bine realizat. Alte exigențe nu vor fi adăugate la cele existente”, a spus Juncker.
El a mai afirmat că România trebuie să devină membră a spațiului Schengen „cât mai curând posibil deoarece este un loc meritat”.
”România își merită locul său natural în sânul UE și în spațiul Schengen. Criteriile de adeziune la spațiul Schengen au fost clare și nu trebuie să îngreunăm aceste criterii. Trebuie ca România să poată deveni membră a spațiului Schengen cât mai curând posibil deoarece este un loc meritat”, a mai spus președintele CE.
Citește și: Elveția aplică restricții temporare pe piața muncii pentru români și bulgari
Citește și: Vești bune pentru românii din DIASPORA! De ce taxe scapă