Preşedintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, lansează un atac fără precedent la adresa şefului statului, Klaus Iohannis. Acesta îi cere să publice stenogramele discuţiilor avute recent cu şefii Parchetelor, conform news.ro.
”Cerem publicarea stenogramelor discuţiilor purtate de preşedintele României cu cei doi responsabili din Ministerul Public, deoarece credem că declaraţiile date publicităţii până în prezent de preşedinele Iohannis, de procurorul-general şi de procurorul-şef al DNA pe temele amintite sunt insuficiente. Opinia publică are dreptul să cunoască întregul adevăr”, cere liderul formaţiunii ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu, audiat la DNA în dosarul lui Bogdan Olteanu
Tariceanu, atac fara precedent la adresa lui Dragos Tudorache: „Este un nimeni”
„DNA este instrumentul instituţional care iniţiază la comandă politică compromiterea adversarilor preşedintelui, indiferent dacă aceştia sunt sau nu vinovaţi. DNA a devenit actorul politic principal al campaniei electorale (are toate atuurile să devină oricând partid).
DNA are în acelaşi timp şi prerogativele de anchetator, dar un anchetator aflat deasupra legii, pentru că aplică sau nu aplică legea pe bază de criterii discreţionare şi comenzi politice”, susţine copreşedintele ALDE.
”Vom căuta şi vom dezvălui adevărul cu privire la cazuri concrete, când mersul normal al justiţiei a fost deturnat în favoarea unor interese personale sau de grup. Aceasta va contribui la restabilirea unei reale independenţe a justiţiei faţă de factorul politic”, a mai spus astăzi Tăriceanu.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-10-12T19:12:30+03:00 19:12
Acest site foloseste cookies.
Read More