Primăria Capitalei vrea să cumpere 600 de noi mijloace de transport în comun. 400 de autobuze, 1oo de troeibuze și 100 de tramvaie fost fi achiziționate printr-un proiect cu o durată de patru ani.
Decizia a fost luată proiect de hotărâre aflat, miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). În proiect nu este specificată însă, suma pe care autoritățile o vor plăti pentru mijloacele de transport.
Toate autobuzele ce urmează să fie achiziționate vor fi Euro 6 și vor avea podeaua complet coborâtă. Proiectul include și specificațiile tehnice pentru autovehicule.
De asemenea, autobuzele vor fi supravegheate video, atât în interior cât și în exterior. Acestea vor fi dotate și cu un sistem de numărare a călătorilor, care va permite urmărirea şi înregistrarea numărului de călători transportaţi pe anumite intervale de timp, pe un anumit număr de staţii sau pe o anumită linie.
Tramvaiele vor avea, pe pragul superior al uşii, o bandă luminoasă care va asigura luminarea pe timp de noapte când ușa este deschisă. Podeaua va avea o bandă colorată reflectorizantă în zona uşilor, vizibilă atât ziua, cât şi noaptea.
Citește și: Accident Baba Novac, București. Un autobuz a intrat într-un tramvai
În luna iunie, Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, declara că primăria va cumpăra 250 de autobuze second hand. În octombrie, aceasta spunea că Primăria Capitalei va achiziționa 500 de autobuze noi, dintre care 30 la sută vor fi ecologice.
Acest site foloseste cookies.
Read More