Știri

Primăria Capitalei va face recurs la sentinţa privind repunerea în funcţie a fostei conduceri RATB

Se anunță schimbări majore! Primăria Capitalei anunţă ca va formula recurs la sentinţa civilă a Tribunalului Bucureşti, care obligă Consiliul General la repunerea în funcţie a fostei conduceri RATB.

„Numiţii Tănăsescu Tudor, Lupaşcu Marian, Orzaţă Radu Paul, Pârvuţ Ovidiu şi Popescu Marian au transmis o notificare către RATB, prin care solicită punerea în aplicare a sentinţei civile pronunţate în dosarul nr. 21222/3/2017.

Referitor la notificarea comunicată, aceasta este prematur formulată deoarece sentinţa civilă nr. 3.990/2018 nu a fost încă redactată, prin urmare nu avem încă motivarea acesteia. După ce sentinţa civilă ne va fi comunicată, vom formula recurs, recurs ce suspendă punerea în executare a sentinţei”, se arată într-un comunicat al PMB transmis AGERPRES.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, pe 7 ianuarie 2017, un proiect de hotărâre care prevede revocarea membrilor Consiliului de Administraţie (CA) al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).

Cu o zi înainte, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa convocarea unei şedinţe de îndată privind revocarea CA al RATB pentru neîndeplinirea sarcinilor privind pregătirea Capitalei pentru iarnă şi numirea unui CA provizoriu.

Ce a admis Tribunalul București

Conform soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea reclamanţilor.

„Soluţia pe scurt: Admite în parte acţiunea. Anulează Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 1/2017. Obligă Consiliul General al Municipiului Bucureşti la repunerea în funcţie a reclamanţilor.

Obligă Consiliul General al Municipiului Bucureşti la plata către fiecare din reclamanţi a indemnizaţiei cuvenite de la data revocării şi până la data repunerii în funcţie.

Citește și: Vești proaste pentru bucureșteni! Anunțul RATB cu privire la dotarea cu aer condiționat a tramvaielor

Respinge cererea de acordare a daunelor morale. Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi obligă CGMB la plata către fiecare din reclamanţi a sumei de 310 lei cu acest titlu.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, recursul urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Contencios administrativ şi fiscal”, prevede sursa citată.

Share
Scris de
Apetrii Tora

Acest site foloseste cookies.

Read More