Știri

Primele 11000 de abonamente de la UNTOLD 2017 au fost vândute în mai puțin de trei minute

Organizatorii Festivalului UNTOLD 2017 au anunţat, vineri, că au vândut peste 11.000 de abonamente în mai puţin de trei minute. Numărul stabilit iniţial era de 5.000 de abonamente la un preţ promoţional, pentru ediţia din 2017 de la Cluj-Napoca.

Până în prezent, nu există nicio informaţie despre artiştii care vor urca pe scenă.

Primele 11000 de abonamente de la UNTOLD 2017 au fost vândute în mai puțin de trei minute, conform unui comunicat al organizatorilor.

Toți cei care au accesat link-ul și-au luat bilete pentru UNTOLD 2017

”Primele 11.000 de abonamente la UNTOLD 2017 au fost vândute în mai puţin de 3 minute! Deşi am pregătit un calup de 5.000 de abonamente, pentru a răspunde interesului foarte mare din partea fanilor, le-am permis tuturor celor care au accesat linkul de cumpărare în primul minut de la lansarea vânzărilor să-şi finalizeze tranzacţiile. Astfel, peste 11.000 de abonamente au ajuns la cei mai înfocaţi fani UNTOLD”. Este mesajul transmis au de catre organizatorii festivalului.

Preţul abonamentelor a fost de 330 de lei bucata, urmând ca săptămâna viitoare să fie scos la vânzare un nou calup de tichete pentru evenimentul din 2017.

Miercuri, organizatorii au anunţat că Untold 2017 va avea loc în perioada 3 – 6 august.

Citește și: Emil Boc a oferit imaginea serii la Untold. Cum au fost surprinsi edilul si sotia sa
Ediţia din 2016 a festivalului Untold a adus la Cluj-Napoca DJ de top din lumea muzicii electronice. Printre ei, s-a aflat si Armin van Buuren, Tiesto sau Martin Garrix. Aceştia au mixat în faţa a peste 70.000 de oameni, ultimele două zile din festival fiind sold out.

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More