Președintele organizației municipale a PSD Constanța, primarul Decebal Făgădău, dezaprobă postarea de pe Facebook a organizației PSD Constanța. Postare în care Simona Halep este “huiduită de circa 20.000 de „fani” pe Arena Națională”.
“Dezaprob total această postare, mă delimitez de ea atât eu cît și organizația pe care o conduc. Postarea nu aparține organizației municipale Constanța a Partidului Social Democrat și am solicitat administratorului pagini organizației județene să o retragă, încă de aseară.
Performanța Simonei nu trebuie murdărită de lupta politică internă, oamenii politici trebuie să se încline în fața campioanei Simonei Halep, să o aplaude și îi mulțumească pentru modul în care reprezintă România.
Aceleași aplauze se cuvin familiei și echipei sale. În cursul zilei de astăzi am adresat scuzele mele”, a declarat, Decebal Făgădău, pentru EVZ.
Decebal Făgădău, care este și președinte executiv al organizației județene a PSD Constanța, postase, sâmbătă seara, pe Facebook, după victoria constănțencei la Roland Gaross, “Bravo, Simona! Mulțumim!”
Iar luni, intenționa să îl sune pe Stere Halep, tatăl Simonei, în încercarea organizării unui eveniment public în care constănțenii să o poată felicita pe concitadina lor pentru marea ei performanță.
Citește și Ce i-ar fi spus Simona Halep Gabrielei Firea înainte de incidentele de pe Arena Națională
Evenimentul de pe Arena Națională în care Simona Halep le-a prezentat fanilor trofeul câștigat la Roland Garros s-a transformat într-un adevărat scandal, după ce Gabriela Firea a fost huiduită copios.
În jur de 20.000 de fani prezenți pe stadion au huiduit-o pe Firea în momentul în care aceasta i-a dat cheia orașului Simonei și în momentul în care a părăsit gazonul.
Acum, încep să apară mai multe detalii despre ce s-a întâmpla luni la evenimentul controversat.
Jurnaliștii de la Libertatea spun că Simona Halep nu și-a dorit să iasă pe gazon alături de Primarul General al Capitalei, nedorind să se afișeze alături de politicieni.
”Eu vreau să prezint trofeul oamenilor. Cer să intrăm pe rând în scenă. Îmi dați ce aveți de dat și cu asta basta”, ar fi fost mesajul Simonei pentru Gabriela Firea.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-06-13T15:59:56+03:00 15:59
Acest site foloseste cookies.
Read More