Autorităţile informează care sunt trenurile anulate sau care înregistrează întârzieri cauza codului portocaliu de ninsori, ger şi viscol.
UPDATE 13:30 CFR Călători a anulat luni, până la ora 13:00, 52 de trenuri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, conform informaţiilor postate de companie pe pagina de Facebook.
„Astăzi a fost luată decizia anulării a aproximativ 4% din cele 1.200 de trenuri CFR Călători care circulă zilnic în România. Măsura are ca scop eliberarea liniilor în vederea facilitării intervenţiilor cu utilaje şi pluguri de zăpadă şi evitarea unor situaţii nedorite pentru pasageri. Traficul de călători va fi preluat de restul garniturilor din graficele de circulaţie, acolo unde există această posibilitate”, precizează reprezentanţii CFR Călători.
LISTA COMPLETA A TRENURILOR ANULATE AICI
CFR Călători informează că trenurile circulă în condiții de iarnă și că, la această oră, nu sunt linii închise și nici trenuri blocate. Mai multe județe sunt sub cod portocaliu de ninsori și viscol și sub cod portocaliu de ger.
Trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă, la nivelul sucursalelor București, Galați, Brașov, Constanța și Craiova s-au instituit Comandamente de Iarnă.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, pentru evitarea unor situații nedorite pentru pasageri, pe rutele Constanța – Mangalia, Constanța – Medgidia – Tulcea Oraș și Ciulnita – Slobozia Veche se reduce numărul trenurilor, traficul de călători între aceste localități urmând să fie preluat de restul garniturilor din grafice (www.cfrcalatori.ro / Mersul Trenurilor).
De asemenea, au fost anulate trenuri și pe rutele Caracal-Corabia, Roșiori Nord – Turnu Măgurele și Roșiori Nord – Zimnicea.
Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, CFR Călători a luat măsuri suplimentare:
Călătorilor li se recomandă ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din gări sau la numărul de telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
Mai multe județe sunt sub cod portocaliu de ninsori și viscol și sub cod portocaliu de ger. Încă de noaptea trecută au început să apară probleme inclusiv pe drumuri. Ieri, în cadrul comandamentului de iarnă, Gabriela Firea a luat decizia de a închide şcolile din Capitală .
Citeşte şi Vremea severă închide şcolile. Unde nu se merge la şcoală mâine
Acest articol a fost actualizat la: 2018-02-26T14:18:18+02:00 14:18
Acest site foloseste cookies.
Read More