Știri
Profesoară diagnosticată cu tuberculoză, în Galați. Anchetă epidemiologică în școală
O profesoară a fost diagnosticată cu tuberculoză, la o școală din Galați. O anchetă epidemiologică este acum în plină desfășurare în școală.
Mai exact este vorba de Școala nr.28 din Galați. 360 de elevi de gimanziu şi 63 de profesori şi angajaţi vor fi testaţi TBC. Totul după ce o profesoară de biologie a fost diagnosticată cu tuberculoză.
„Faptul că este BK pozitivă, confirmată în microscopie – cultura e în lucru – înseamnă un risc de contagiozitate ridicat pentru cei cu care a intrat în contact într-o perioadă de timp. Am înţeles că predă la 360 de copii din 13 clase din Şcoala 28. Deja ancheta epidemiologică a fost declanşată. Azi a fost chemată prima din clasele a opta”, a declarat, miercuri, Maria Lefter, doctor la Spitalul de Pneumoftizologie Galaţi.
Toţi cei cu care profesoara a intrat în contact vor fi testaţi radiologic sau IDR.
„Sunt 360 de copii de la gimnaziu care sunt ţinuţi sub observaţie şi au intrat în protocolul medical pentru situaţii de genul acesta. Acestora li se vor face teste IDR, iar copiilor de peste 14 ani radiografie pulmonară. Sunt şi 63 de cadre didactice şi angajaţi din şcoală cărora li se vor face analize. Am înţeles că sunt deja clase unde li s-a făcut radiografie”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi, Oana Enache.
Ea a precizat că şi copiii de la clasele primare din şcoală ar urma să fie testaţi.
„Se va extinde comunicarea şi la învăţământul primar. Doamna profesoară nu a avut contact cu elevii de la clasele primare, dar fiind în acelaşi spaţiu şi pentru gimnazial şi pentru primar aerul este acelaşi. Dar toate aceste teste şi investigaţii făcute de cei de la TBC se fac doar cu acordul părinţilor. Prin urmare se aşteaptă acordul acestora şi după aceea se va trece la organizare, e vorba de o zi sau două. Sunt probleme regretabile, dar i se poate întâmpla oricui”, a mai spus Enache.
În şcoală au fost luate măsuri pentru dezinfecţie, iar toţi elevii sunt ţinuţi sub observaţie.