Program bănci 30 noiembrie – 1 decembrie 2017

Ultimul update: miercuri 29 noiembrie 2017 16:58 Data publicării: miercuri 29 noiembrie 2017 16:33
Autor , în Știri

Program bănci 30 noiembrie – 1 decembrie 2017. Cele mai importante bănci din România nu vor avea program cu publicul de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, considerate sărbători legale nelucrătoare.

BCR a anunţat că unităţile sale nu vor avea program cu publicul în zilele de 30 Noiembrie, 1 şi 2 Decembrie 2017, cu excepţia unităţilor din mall-uri, care vor funcţiona după programul acestora.

Agenţiile Băncii Transilvania (BT) din centrele comerciale vor fi deschise în intervalul 12.00-19.00, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, a anunţat banca. Totodată, unităţile din centrele comerciale din Bucureşti (Feeria, Mega Mall, Veranda Mall, Plaza Mall) vor fi deschise în intervalul 12.00-22.00.

Celelalte sedii BT, din România şi Italia, vor fi închise, iar clientii au la dispoziţie soluţii alternative pentru realizarea plăţilor şi tranzacţiilor, prin BT24 Internet Banking şi Mobile Banking, potrivit băncii.

De asemenea, zilele de 30 noiembrie si 1 decembrie 2017 sunt zile nelucrătoare in unitățile Raiffeisen Bank, cu excepția agențiilor băncii din hypermarket-uri, mall-uri și din rețeaua Selgros.

Și unitățile BRD vor fi închise pe 30 noiembrie și 1 decembrie 2017. Excepție de la această regulă vor face acele sucursale din centrele comerciale.

Acest lucru se aplică și pentru ale entități din sistemul bancar precum ING, CEC BANK, OTP, Alpha Bank sau Unicredit.

Program bănci 30 noiembrie – 1 decembrie 2017 –  Ce orar are Poșta Română în aceste zile

Totodată, nici Poșta Română nu va avea program cu publicul de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a anunţat că în zilele de joi, 30 Noiembrie, şi vineri, 1 Decembrie, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

”Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României – sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează”, se arată în comunicat.

Sâmbătă, 2 decembrie, toate unităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă.

Citește și: Program hypermarketuri, supermarketuri și mall-uri de 30 noiembrie și 1 decembrie 2017

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii