Băncile nu vor avea program cu publicul în prima și a doua zi de Crăciun, adică pe 25, respectiv 26 decembrie 2017. Oficiile poștale vor fi închise, de asemenea, în aceste zile libere legale.
Astfel, BCR, BRD, Banca Transilvania, ING Bank, CEC Bank, OTP Bank, Unicredit, Raiffeisen Bank, Alpha Bank etc. vor fi închise în zilele de luni și marți ale următoarei săptămâni.
Vor fi unele excepții, în ceea ce privește sucursalele din incinta marilor centre comerciale.
Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul în zilele de 25, 26, 30 decembrie 2017 şi 1,2 ianuarie 2018, cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou.
„Ca excepţie, unităţile BCR din centrele comerciale şi mall-uri vor fi deschise, dar vor funcţiona după programul acestora, iar activitatea va fi similară zilelor de week-end, nebancare”, se arată în comunicat.
Totodată, va fi asigurată şi alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar (ASV) şi a maşinilor multifuncţionale (MFM) ce vor fi permanent la dispoziţia clienţilor, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, potrivit BCR.
În cazul BRD, luni, 25 decembrie şi marţi, 26 decembrie 2017, precum şi pe 1 şi 2 ianuarie 2018, numai agenţiile băncii din unele centre comerciale vor fi disponibile pentru clienţi, cu programe adaptate la orarele de funcţionare ale respectivelor centre comerciale.
„Pe 30 şi 31 decembrie 2017, unităţile băncii vor avea programul specific zilelor de sâmbătă şi duminică. BRD va rămâne aproape de clienţii săi prin serviciile de internet şi mobile banking, precum şi prin serviciul MyBRD Contact (…)”, se arată în comunicatul BRD.
Sediile Băncii Transilvania din România și Italia vor fi închise în primele două zile de Crăciun
În ceea ce privește programul din unităților din centrele comerciale, acesta este următorul: în 24 şi 31 decembrie – între 12.00 şi 16.00; în 26 decembrie şi 2 ianuarie – între 12.00 şi 17.00. În 25 decembrie şi 1 ianuarie sediile BT din mall-uri vor fi închise, a anunţat banca.
Raiffeisein Bank a anunțat că „vor fi deschise câteva agenţii ale băncii în mall-uri. În zilele de 24 şi 31 decembrie, fiind duminică, agenţiile Raiffeisen Bank vor fi închise, cu excepţia unităţilor din hypermarket-uri, mall-uri şi reţeaua Selgros”.
Poșta Română nu va avea program cu publicul în zilele de 25 și 26 decembrie.
„În ziua de 30 decembrie 2017, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor funcţiona în program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă.
În zilele de 1 şi 2 ianuarie 2018, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise”, se arată în comunicatul Poștei.
Citește și: Program magazine, hypermarketuri și supermarketuri de Crăciun 2017
Acest site foloseste cookies.
Read More