Știri

Program BIAS 2018. Cine participă la show-ul aviatic de la Băneasa

Program BIAS 2018. Cel mai mare show aviatic al anului are loc sâmbătă, 28 iulie, la Aeroportul București Băneasa – Aurel Vlaicu. Peste 100 de aeronave vor survola cerul Capitalei.

Evenimentul își deschide porțile la ora 10.00. Ediția din acest an este dedicată Centenarului, iar printre invitați se numără și Turkish Stars. Aceasta reprezintă Forţele Aeriene ale Turciei şi este unica formaţie din lume care evoluează cu opt avioane de luptă supersonice.

„Startul oficial este la ora 10.00, fiind aeronave F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române, care vor survola verticala Aeroportului Băneasa. Activitatea de zbor va continua până la apus, până la ora 21.00, cu o scurtă pauză de 30 de minute în intervalul 15.30-16.00.

Vor fi peste 100 de aeronave prezente în zbor, faţă de cele care sunt în expoziţia statică şi vor evolua de la aeronave mici, cu un motor, cu piston, până la aeronave cu 4 motoare, cum ar fi avionul Hercule din dotarea Forţelor Aeriene Române”, a declarat George Rotaru, directorul Aeroclubului României, pentru Mediafax.

Intrarea publicului la BIAS 2018 este liberă! Accesul publicului se face prin ROMAERO, dar nu se asigură parcare.

Organizatorii recomandă să se folosească mijloacele de transport în comun (liniile RATB 112, 131, 148, 149, 205, 261, 301, 304, 335, 605, precum şi liniile RATB expres 780, 783).

Cum va fi vremea la BIAS 2018

Conform prognozei meteo din acest moment, mâine, la ora 10:00, cerul va fi parțial noros, riscul de precipitații este de 37%, iar temperatura va fi de 25 de grade Celsius. De asemenea, pe parcursul zilei, sunt anunțate ploi.

Temperatura maximă a zilei de sâmbătă, 28 iulie, va fi de 29 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 21 de grade Celsius.

Cea de-a 9 ediţie a BIAS, care a avut loc anul trecut, a înregistrat  un nou record de audienţă pe Aeroportul Băneasa.

Program BIAS 2018: Ce s-a întâmplat anul trecut la show aviatic

Chiar și pe caniculă, estimările au aratăt că pe platforma aeroportului au fost prezenți simultan, în intervalul orar 18.00-21.00, peste 80.000 de spectatori veniți la spectacolul aerian.

”Am reușit să organizăm cu succes cel mai mare eveniment aviatic din România și pentru aceasta mulțumesc tuturor angajaților CNAB implicați în acest proiect, partenerilor noștri și celorlalți organizatori din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Economiei.

Mulțumesc totodată spectatorilor, instituțiilor statului – Poliția Transporturi, Poliția de Frontieră, Vama, SRI, ISU – mass media și pasionaților de aviație care ne-au fost aproape și ne-au susținut permanent în demersul organizării acestui proiect, BIAS 2017”, a declarat Bogdan-Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București.

La BIAS 2017, așii aviației civile și militare din România, dar și din Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria și Lituania au încântat publicul de pe Aeroportul Băneasa cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită, dar și cu aeronave expuse la sol.

Citește și: Tarom închiriază două avioane Embraer 190 și vrea să cumpere 5 Boeing 737 MAX

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More