Vânzarea băuturilor energizante ar putea fi interzisă minorilor. Totul este deocamdată la stadiul de proiect pus în dezbatere publică de către Ministerul Sănătății. Dacă proiectul va fi votat în forma în care a fost redactat, comercializarea acestor băuturi va fi interzisă minorilor, în unităţile sanitare, precum şi prin intermediul automatelor, cu excepţia celor din clădirile de birouri.
Este vorba despre un proiect de hotărâre inițiat de către Guvern, prin care vânzarea băuturilor energizante va fi interzisă minorilor în unitățile sanitare, dar și prin intermediul automatelor, cu excepția celor din clădirile de birouri.
Hotărârea a fost pusă în dezbatere publică de Ministerul Sănătății și are ca scop protejarea sănătăţii populaţiei din România prin stabilirea unor măsuri privind prevenirea şi limitarea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie.
Pe lângă interzicerea comercializării băuturilor energizante către minori, se are în vedere desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a populaţiei şi informarea consumatorilor cu privire la efectele consumului de băuturi energizante asupra sănătăţii.
Este vorba despre trei mari interdicții cuprinse în proiectul de hotărâre.
(1) Se interzice comercializarea băuturilor energizante persoanelor cu vârsta sub 18 an, inclusiv prin comerțul online și/sau alte metode de vânzare la distanță.
(2) Se interzice comercializarea băuturilor energizante prin automate, cu excepția celor amplasate în clădirile cu destinație exclusivă spațiilor pentru birouri.
(3) Se interzice comercializarea băuturilor energizante în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora.
Băuturile energizante sunt la mare căutare în rândul adolescenților și tinerilor. Ele sunt consumate, de obicei, pentru a stimula energia și concentrarea. Aproape toate băuturile energizante conțin cofeină, ingredient care stimulează funcționarea creierului.
În termeni largi, aceste băuturi conțin cofeina, taurina, vitamine, extracte din plante, care au efecte psihostimulante și revigorante.
Majoritatea băuturilor energizante conțin cantități mari de cofeină, ceea ce poate oferi un impuls energetic temporar. Unele băuturi conțin zahăr și alte substanțe. Conform Sfaturimedicale.ro, această stimulare este de scurtă durată și poate provoca unele probleme -insomnie, creșterea tensiunii arteriale, stare de nervozitate și iritabilitate.
În același timp, băuturile energizante care conțin zahăr pot contribui la creșterea în greutate. Cercetările au arătat faptul că băuturile energizante vă pot ajuta să scăpați, temporar, de starea de oboseală pe care o simțiți, însă, consumate des, pot provoca probleme cardiace.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-09-11T16:16:12+03:00 16:16
Acest site foloseste cookies.
Read More