Știri
Proprietarii locuințelor cu risc seismic ridicat, executați silit
Guvernul Grindeanu va prelua un proiect pregătit de Cabinetul Cioloș, care se referă la consolidarea imobilelor cu risc seismic ridicat. Cei care se opun acestui proiect vor fi executați silit, potrivit stirileprotv.ro.
Potrivit proiectului, primarii au permisiunea de a semna decizia de evacuare temporară a unui locatar dintr-un imobil încadrat la clasa I de risc seismic. Acest lucru este valabil pe perioada lucrărilor de reabilitare. În prealabil, locatarul respectiv va fi notificat și renotificat. Dacă se opune el va fi evacuat.
Pe perioada lucrărilor de consolidare, locatarul în cauză este obligat să se mute. Acesta va avea la dispoziție o locuință de la primărie. Banii pentru mutare și chirie vor fi alocați din bugetul local. Practic, locatarii vor achita doar costul întreținerii.
Banii alocați de la buget pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic vor trebui restituiți astfel:
– de către proprietarii locuințelor, persoane fizice, a sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat, în rate lunare egale fără dobândă, cu o durată de rambursare de până la 25 de ani de la data recepției la terminarea lucrărilor de intervenție; în cazul întârzierii la plată a ratelor cu mai mult de 30 de zile se calculează majorări de întârziere la ratele scadente;
– de către proprietarii spațiilor cu altă destinație decât cea de locuintă, inclusiv cele definite la art. 2 alin. (5) lit. a), persoane fizice și juridice, a sumelor alocate de la bugetul local, în rate lunare egale cu o dobândă fixă de 5% pe an, cu o durată de rambursare de până la 5 de ani de la data recepției la terminarea lucrărilor de intervenție; în cazul întârzierii la plată a ratelor cu mai mult de 30 de zile se calculează majorări de întârziere la ratele scadente.
Situația imobilelor încadrate la clasa I de risc seismic, din București
În prezent, în București sunt 374 de clădiri expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic, dintre care 190 prezintă pericol public. Acestora li se adaugă alte 302 clădiri încadrate în clasa II.