Știri

Protest în Cluj-Napoca pentru interzicerea circurilor cu animale

Protest în Cluj-Napoca împotriva circurilor cu animale. Peste 50 de oameni au cerut să fie interzise circuri cu animale. Protestatarii au anunțat că vor strânge semnături pentru a-i cere primarului Emil Boc să interzică spectacolele cu animale din oraș.

Protestul a început vineri, în jurul orei 18.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Cei aproximativ 50 de participanţi au avut afişe pe care apăreau imagini cu animale de la circ. Protestatarii au amintit și de animalele moarte în timpul incendiului de la Circul Globus din București.

Protest în Cluj-Napoca împotriva spectacolelor cu animale

Protestatarii au anunţat de asemenea că intenţionează să strângă semnături pentru a-i cere primarului Emil Boc interzicerea spectacolelor cu animale în municipiu.

”Scopul acestei manifestări este de a atrage atenţia asupra felului în care sunt tratate, mai exact exploatate, animalele sălbatice în circuri, dar şi cele de companie, de felul în care sunt luate din habitatul lor natural, până la dresarea, chinuirea şi torturarea lor pentru a fi compliante la tehnicile de divertisment pe care sunt obligate să le realizeze”, a declarat Lorena Cozneac, organizatoare protestului, potrivit news.ro.

După aproximativ 30 de minute, protestatarii au pornit într-un marş pe o arteră pietonală din centrul oraşului. Aceştia au păstrat cinci minute de tăcere după care s-au deplasat pe traseu scandând lozinci ca ”Circul cu animale, vrem eliberare” sau ”Libertatea nu are specie”.

Unsprezece animale, între care doi tigri, au murit în urma incendiului din 12 ianuarie, de la un adăpost al Circului Globus, pompierii reuşind să salveze alte peste 20 de animale, între care tigri, cămile şi ponei.

În aceeaşi zi a fost iniţiată o petiţie pentru interzicerea folosirii animalelor la circuri.

Citește și: Incendiu la Circul Globus: 11 animale au murit, printre care tigri, câini și pisici

Gabriela Firea a anunţat, în 13 ianuarie, că l-a demis pe managerul Circului Globus, Victor Coman. Primarul general a spus atunci că el trebuia să asigure adăposturi corespunzătoare animalelor care au murit în incendiu.

Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-20T19:45:35+02:00 19:45

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More