Aproximativ 35.000 de transportatori de persoane vor protesta, miercuri, în Bucureşti şi în marile oraşe din ţară, împotriva pirateriei şi evaziunii fiscale, avertizând că vor veni în Capitală pe 20 decembrie, dacă nimic nu se va schimba în urma protestului, potrivit unui comunicat al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Astfel, între orele 9:00 – 20:00, până la 5.000 de transportatori vor protesta în faţa Guvernului, iar alţi peste 30.000 în toate marile oraşe din ţară, precum Timişoara, Arad, Iaşi, Braşov, Bacău, Craiova sau Constanţa.
„Transporturile rutiere aduc anual 4,7% din PIB, dar autorităţile statului tolerează pirateria, astfel încât România să piardă încă 4,7% din PIB, numărul celor care fac piraterie fiind aproape egal cu cel al transportatorilor autorizaţi.
În curând, România va pierde şi procentul de 4,7% din PIB adus de transportatorii autorizaţi, din cauza concurenţei neloiale şi a pirateriei tolerate de autorităţi în ultimii şapte ani, pentru că cei care respectă legea vor da faliment.
Nu înţelegem cum pregăteşte Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele şi impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit ‘uberizare’ – fenomen tolerat şi susţinut de Guvern prin lipsa oricăror acţiuni care l-ar putea opri”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii COTAR susţin că acest fenomen nu se referă exclusiv la firma Uber, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund în spatele unor platforme digitale.
„Deşi pretinde că vrea să oprească evaziunea şi frauda fiscală, acelaşi Guvern nu e capabil să dea o OUG care să elimine sintagama ‘în mod repetat’ din legea 38/2003? Guvernul nu e în stare să elimine concurenţa neloială din transporturile rutiere, nu e în stare să elimine fraudarea bugetului naţional de către politicienii care au făcut-o posibilă şi care o susţin, acei oameni politici care vor de fapt haos în transportul de persoane, pentru ca prin interpuşi sau prin membrii propriilor familii să facă ce vor în această ţară – de exemplu, fostul preşedinte ANAF şi familia lui”, se mai arată în comunicat.
În România sunt peste 110.000 de transportatori, însemnând cei care fac transport în regim de taxi şi închiriere, precum şi cei care au investit în transporturile de persoane care au curse regulate.
„Domnule prim-ministru, nu cerem bani, nu cerem facilităţi fiscale, cerem o simplă reglementare. A devenit deja penibilă situaţia în care ne puneţi, prin tăcerea domniei voastre!
Dacă nici în urma protestului care se va desfăşura miercuri, 13 decembrie, nu se va schimba nimic în atitudinea Guvernului faţă de piraterie, evaziunea fiscală, frauda şi concurenţa neloială din transporturi, pe 20 decembrie 2017, din toată ţara se vor deplasa coloane de maşini către Bucureşti, pentru un miting în faţa Guvernului, în vederea respectării legislaţiei în vigoare”, se mai arată în comunicat.
Citeşte şi Noi zboruri pe ruta Bucureşti-Londra au fost anulate din cauza ninsorilor MASIVE
Trei zboruri, dintre care două operate de linia aeriană britanică British Airways, iar unul de Wizz Air, au fost anulate luni, potrivit informaţiilor afişate pe site-ul aeroportului Henri Coandă, din cauza vremii nefavorabile.
Astfel, un avion al Wizz Air ar fi trebuit să ajungă luni dimineaţa, la ora 2:55, pe Henri Coandă, cu plecare din Londra.
Totodată, un avion British Airways ar fi trebuit să decoleze la ora 8:00 de pe Henri Coandă, cu destinaţia Londra, apoi să se întoarcă în Bucureşti la ora 23:00.
Zborurile au fost anulate după ninsorile masive căzute în acest weekend în Londra.
Acest site foloseste cookies.
Read More