Știri

PROTESTE DE AMPLOARE sunt anunțate în Capitală. Ce vedetă a politicii va fi în stradă

Noi proteste sunt anunţate, duminică, în Bucureşti şi în peste 80 de alte oraşe din România şi din străinătate.

Manifestaţiile se reunesc sub sloganul „STOP Legile Justiţiei! Nu scăpaţi!”. În Bucureşti, protestatarii se vor întâlni la ora 18:00 în Piaţa Victoriei, urmând să plece în marş către Palatul Parlamentului la ora 19:30. La proteste şi-au anunţat prezenţa şi sindicatele, dar şi Dacian Cioloş.

„42 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi confederaţiile sindicale Blocul Naţional Sindical (alcătuit din 34 de federaţii profesionale) şi Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federaţii profesionale) cheamă fiecare român să ceară în stradă, duminică, 26 noiembrie 2017, ora 18.00, retragerea legilor Justiţiei şi a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia imediată a Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook dedicată protestelor de duminică.

În Capitală, manifestanţii se vor întâlni la ora 18:00, în Piaţa Victoriei, după care la 19:30 mulţimea va pleca în marş către Parlament , acolo unde oamenii sunt îndemnaţi să strige: „NU scăpaţi!!! DEMISIA!”.

„PSD-ALDE a intrat cu viteză în ultima fază pentru adoptarea Legilor Justiţiei: calendar accelerat în Parlament, mobilizare masivă în comisii, forţarea procedurilor parlamentare”, anunţă organizatorii pe pagina de Facebook dedicată protestelor de duminică.

Organizatorii protestelor oferă şi o definiţie a statului capturat, despre care spun că descrie situaţia actuală din România.

„Ei vorbesc de stat paralel. Realitatea este ca Romania ajunge sa fie un stat capturat (…) Statul capturat este o expresie inventată, cu mulţi ani în urmă, de specialiştii de la Banca Mondială, iar într-un articol ştiinţific scris de Rasma Karklins sunt inventariate cele mai importante caracteristici ale statului capturat!, explică Emilia Şercan pe pagina sa de Facebook.

Caracteristicile statului capturat sunt:

– Preluarea de facto a instituţiilor statului de grupări aflate la conducerea instituţiilor.
– Crearea de feude personale în interiorul instituţiilor.
– Exploatarea instituţiilor publice pentru îmbogăţirea de sine sau a reţelei.
– Formarea unor reţele de complicităţi pentru a limita competiţia politică.
– Subminarea alegerilor libere prin finanţări ilegale, publicitate mascată.
– Abuzul de putere legislativă.
– Corupţia procesului judiciar.
– Folosirea abuzivă a instituţiilor de audit, de investigare şi de supraveghere.
– Folosirea de materiale compromiţătoare pentru şantaj politic şi constrângere.
– Coruperea presei şi corupţia în presă.

Orice asemănare cu România ultimilor 27 de ani nu este deloc întâmplătoare”, se arată pe pagina evenimentului.

Organizatorii susţin că România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară şi tăierea salariilor bugetarilor din 2010 şi continuă prin a spune că toate măsurile adoptate de Guvernul actual vor „arunca” România în afara Uniunii Europene şi a NATO.

„Astăzi, membrii şi simpatizanţii Partidului Naţional Liberal se vor afla în stradă alături de acele grupuri active din societate care nu acceptă resemnarea. Împreună, prin vigilenţă, perseverenţă, dar mai ales unitate, vom găsi antidotul pentru a vindeca chiar şi ciuma roşie”, a scris Orban, pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că, după căderea moţiunii de cenzură iniţiată de PNL, a susţinut că formaţiunea va continua să lupte atât în Parlament, cât şi prin mijloace legale, „pentru a scăpa România din ghearele caracatiţei care încearcă să confişte statul român”.

Noi proteste sunt anunţate, duminică, în Bucureşti şi în peste 80 de alte oraşe din România şi din străinătate.

Manifestanţii se reunesc sub sloganul „STOP Legile Justiţiei! Nu scăpaţi!”.

În Bucureşti, protestatarii se vor întâlni la ora 18:00 în Piaţa Victoriei, urmând să plece în marş către Palatul Parlamentului la ora 19:30. La proteste şi-au anunţat prezenţa şi sindicatele, dar şi fostul premier Dacian Cioloş.

Articol preluat de pe Mediafax.ro

Share
Scris de
Daniel Șuta

Acest site foloseste cookies.

Read More