Categorii Știri

Protestul faţă de Gabriel Oprea a început în faţa Senatului; circa 1000 de oameni cer „egalitate în faţa legii”

UPDATE: Protestul faţă de Gabriel Oprea a început în faţa Senatului; circa 1000 de oameni cer „egalitate în faţa legii”

(adaugă informaţii despre numărul de protestatari)

Aproximativ 1000 de persoane protestează joi, în faţa Senatului, faţă de fostul vicepremier Gabriel Oprea şi a senatorilor care au votat împotriva cererii DNA de urmărire penală şi afişează pancarte pe care cer demisia lui Oprea şi a parlamentarilor cu probleme penale.

La aproximativ 30 de minute de la începutul protestului, aproximativ 300 de persoane se strânseseră deja în faţa Senatului. Manifestaţii au venit cu pancarte pe care scrie „Vrem dreptate!”, „Egalitate în faţa legii”, „Demisia urgentă a cercetaţilor penal” şi „Parlament murdar, nu mai tolerăm nesimţirea voastră”. În jurul orei 19.00, numărul manifestanţilor a ajuns la 1.000.

La protest a venit şi un grup de circa 20 de motociclişti.

Printre participanţi se află şi actorul Marius Vizante, care a postat pe Facebook un mesaj împotriva lui Gabriel Oprea.

Şi liderul USR Clotilde Armand a venit să protesteze în faţa Senatului, în pofida apelului făcut de Nicuşor Dan, ca membrii cunoscuţi ai formaţiunii să nu vină la manifestare pentru a nu fi acuzaţi de politizare. Armand a declarat, pentru News.ro, că a venit „în calitate de cetăţean”, şi nu de membru de partid, pentru a cere demisia lui Gabriel Oprea.

Mii de oameni şi-au anunţat prezenţa la mai multe mitinguri care ar urma să aibă loc, joi, în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi şi Galaţi, în semn de protest faţă de votul prin care Senatul a respins cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Mitingurile de protest faţă de votul Senatului în cazul Oprea, anunţate pentru joi între orele 18 şi 21, au fost iniţiate pe Facebook.

„Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Ca sa fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reţinerea, arestarea sau altă măsură preventivă. S-a cerut accesul liber al Justitiei pentru a se putea stabili conform normelor statului de drept şi ale democraţiei dacă este sau nu vinovat. Dar PSD şi acoliţii din ALDE şi PRU au pus statul de drept între paranteze din nou, l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poţi să furi, poţi să ucizi, poţi să faci orice dacă esti parlamentar. Asta a decis Senatul, camera superioară a Parlamentului, instituţia fundamentala a democraţiei”, au scris iniţiatorii protestelor pe reţeaua de socializare.

Mitingurile ar urma să aibă loc la Bucureşti, în faţa Senatului, la Timişoara, în Piaţa Operei, la Braşov, în faţa Prefecturii, la Constanţa, în Parcul Primăriei, la Cluj, în Piaţa Unirii, la Craiova, în Piaţa Mihai Viteazul, la Iaşi, în Piaţa Unirii şi la Galaţi, în parcul din faţa fostului cinematograf Ţiglina.

„Poliţistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă şi deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, şeful său. Un poliţist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în faţa justiţiei, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii. Fraţilor, nu sunteţi. Nici dumnezei şi nici invincibili”, mai scriu iniţiatorii mişcării de protest, pe pagina intitulată „Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat!”.

Solicitarea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, pentru ucidere din culpă, a fost respinsă, luni, în plenul Senatului, cu 73 de voturi ”împotriva” cererii, 45 ”pentru” şi şase abţineri.

Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, marţi, că respingerea de către Senat a cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea face imposibilă stabilirea răspunderii penale a fostului ministru al Internelor pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină, ancheta penală pentru ucidere din culpă fiind blocată prin votul majorităţii senatorilor.

Share
Scris de
Adrian Vrauko
Stiri Despre gabriel oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More