Connect with us
Protocoalele SRI, desecretizate. Ce se va întâmpla de astăzi

Știri

Protocoalele SRI, desecretizate. Ce se va întâmpla de astăzi

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind declasificarea unor documente, cu 174 de voturi „pentru”, 92 „împotrivă” şi patru abţineri.

Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente vizează Hotărârea CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia.

Un amendament adoptat de deputaţi în Comisia juridică prevede că, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se desecretizează toate protocoalele şi/sau acordurile de colaborare şi cooperare încheiate între instituţiile statului român, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citește și: Inspecţia Judiciară a făcut public propriul protocol de colaborare cu SRI

Documentele la care face referire proiectul sunt centralizate de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI şi pot fi consultate de persoanele interesate la sediul acesteia. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a documentelor şi eliberarea de copii de pe acestea.

„Lucrătorii din SRI, precum şi cei din toate instituţiile emitente care pun la dispoziţia Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI documente şi declaraţii care au ca temei Hotărârea nr. 17/2005 a CSAT nu răspund penal, disciplinar, administrativ sau financiar pentru acţiunile întreprinse în acest sens”, prevede un alt amendament adoptat marţi.

Persoanele au posibilitatea de a cere revizuirea dosarelor

Iniţiativa legislativă mai stipulează că persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la art. 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.

„Cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art. 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei” – este o altă prevedere.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, proiectul fiind adoptat de Senat.

Foto: hepta.ro.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top