Connect with us
PSD vrea să cenzureze postările de pe Facebook. Ce îi deranjează pe social-democrați

Știri

PSD vrea să cenzureze postările de pe Facebook. Ce îi deranjează pe social-democrați

Măcinat de mai multe scandaluri, PSD vrea să cenzureze Facebook, reţeaua pe care s-au organizat în general, manifestanţii, în ultimul an şi jumătate.

Senatorul Liviu Tit Brăiloiu, șeful Comisiei de Apărare din Senat, este preocupat de a reglementa conținutul postărilor pe Facebook, iar ideea sa este susținută și de ministrul Carmen Dan.

Cenzurarea rețelelor de socializare este o caracteristică regimurilor represive, astfel de măsuri fiind implementate în state precum China sau Turcia sau Rusia.

Totodată, Puterea are de gând să modifice și Legea adunărilor publice, sperând astfel să înăbușească protestele anti-guvernamentale.

Citește și: Prefectul Capitalei cere schimbarea legii adunărilor publice

„Din informaţiile care circulă pe diverse reţele aflăm că au existat sau că există 140.000 de conturi de Facebook fără identitate reală în timp ce noi facem tot felul de legislaţii referitoare la combaterea terorismuui, la spălarea banilor.

Paralel există aceste conturi, 140.000 de conturi care nu au niciun control. Tot pe Facebook, pe aceste conturi, nu ştiu dacă sunt reale sau nu apar tot felul de ameninţări, incitare la tot felul de agresiuni, apar indivizi care se pozează cu pistoale, cu puşti şi vroiam să vă întreb, serviciile de specialitate ale MAI acţionează în vreun fel?

Credeţi că se impune necesitatea unei legislaţii care să reglementeze şi aceste reţele sociale în sensul de a controla conţinutul lor?„, a spus Tit Brăiloiu, la audierea ministrului Carmen Dan.

Carmen Dan, dispusă să cenzureze Facebook

„Evident că legislaţia actuală nu acoperă toate aceste nevoi şi eu cred că este absolut necesar să facem o evaluare în aşa fel încât să acoperim cadrul juridic pentru a putea fi pregătiţi să luăm măsuri serioase împotriva tuturor aspectelor pe care dumneavoastră le-aţi enunţat.

Da, persoane cunoscute sunt în atenţia structurilor de ordine publică şi cele de cele mai multe ori fac obiectul unor dosare penale însă de aici până la a preîntâmpina toate aceste aspecte inclusiv cele menţionate de dumneavoastră referitoare la modul în care ne exprimăm şi modul în care se ameninţă în spaţiul online.

Eu cred că analiza trebuie una serioasă şi făcută nu numai la nivelul MAI ci a tuturor celorlalte instituţii care intră în sfera de siguranţă, inclusiv la nivelul societăţii civile. Este un demers pe care noi avem disponibilitatea să îl facem”, a spus Carmen Dan.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top