Connect with us

Știri

PSD vrea să îi scape de închisoare pe cei condamnați pentru evaziune fiscală. Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de lege privind modificarea legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a primit astăzi aviz favorabil în Camera Deputaților.

Acest proiect a fost inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut drept ”deputatul mitralieră”, și prevede că persoanele care au fost condamnate pentru evaziune fiscală pot scăpa de închisoare dacă achită prejudiciul creat.

Rădulescu susține că statul român va avea de câștigat de 2 ori dacă evazioniștii vor fi iertați.

„Având în vedere starea sistemului judiciar românesc în ce privește condițiile de detenție și gradul de aglomerare, cât și numeroase cauze în care România a fost condamnată de instanțele internaționale pentru aceste condiții.

Citește și: Percheziții la o instituție publică într-un dosar de evaziune

Dar și faptul că, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, cel mai important este recuperarea prejudiciului suferit de stat, inițiatorii propun o motivare a celor care comit astfel de fapte pentru a acoperi prejudiciul creat.

În plus, trebuie avut în vedere că scopul pedepselor este prevenția, reeducarea, dar și recuperarea prejudiciilor și nu menținerea unei persoane în detenție, fapt ce atrage și mai multe cheltuieli din partea statului.

Dacă înculpatul acoperă în totalitate prejudiciul și nu mai execută pedeapsa efectivă cu închisoarea, statul va avea de câștigat de două ori: va recupera prejudiciul creat integral într-un timp relativ scurt și nu va mai efectua cheltuieli cu detenția condamnatului.

Astfel, se vor evita situațiile actuale în care statul nu recuperează prejudiciul ori îl recuperează foarte greu și într-un timp îndelungat.” – arată deputatul PSD în expunerea de motive.

Ce spun membrii USR despre proiectul controversat

În replică, deputatul USR Stelian Ion afirmă că acest proiect de lege pare făcut ”în folosul anumitor persoane”.

Neavând un astfel de fundament, tot ceea ce facem acum se poate considera că este în folosul anumitor persoane, se poate considera că este făcut după ureche, neprofesionist și nu putem gira un astfel de demers, chiar dacă unele dintre ele poate că ar fi potrivite.

Eu personal nu am găsit măsuri potrivite, pentru că la primul aliniat se înlocuiește posibilitatea diminuării limitelor de pedeapsă pentru achitarea până la primul termen de judecată, cum este în prezent. Se înlocuiește această posibilitate cu renunțarea obligatorie la urmărirea penală” – spune deputatul USR.

El a mai anunțat că USR ia în considerare formularea unei sesizări la Curtea Constituțională pe marginea acestei modificări, dacă proiectul de lege va fi adoptat și în plenul Camerei Deputaților, după ce a fost deja adoptat de Senat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top