Știri

RADET va întrerupe căldura și apa caldă în Drumul Taberei

RADET va întrerupe căldura și apa caldă în Drumul Taberei. Potrivit reprezentanților RADET vor fi afectate 111 blocuri. Decizia a venit în urma lucrărilor la metrou.

„R.A.D.E.T. anunţă că va întrerupe temporar furnizarea apei calde şi agentului termic pentru încălzire, în zona Drumul Taberei, din Sectorul 6 al Capitalei, începând cu data de luni, 21 noiembrie, ora 00.00.

Întreruperea a fost cerută, pentru executarea unor lucrări în cadrul proiectului „Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon” în Proiectul Operaţional Sectorial Transport (cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională), beneficiar al proiectului SC Metrorex SA, de către executantul lucrării – Asocierea SPA FCC Construction SA, Delta ACM 93 SRL, AB Construct SRL, prin societatea comercială VERTA – TEL SRL.

Vor fi afectaţi locatarii unui număr de 111 blocuri situate în perimetrul străzilor Sibiu, 1 Mai şi Drumul Taberei (între intersecţia cu strada Braşov şi intersecţia cu strada Sibiu)”, potrivit unui comunicat de presă al RADET remis vineri MEDIAFAX.

Cât vor sta bucureștenii fără apă

Reprezentanţii constructorului estimează că lucrările planificate vor fi terminate în 24 de ore. În această situație, apa caldă și căldura vor fi reluate cel mai târziu marți, 22 noiembrie, ora 8:30.

Citește și: Gabriela Firea, despre RADET: „Se va crea o societate nouă, curată, cu datoriile eligibile, plătite”

Când vor fi finalizate lucrările la metrou Drumu Taberei

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat în vară că lucrările ar putea fi gata la jumătatea anului 2017.

„Am mai fost acum 4 săptămâni. Atunci nu am fost absolut deloc mulţumit de ceea ce am văzut la nivel de mobilizare. Acum este cu totul altceva. Schimbări au fost şi sunt în bine. Sunt staţii care sunt foarte avansate pe partea de finisare care se observă, şi pe partea de structură este clar, tunelele sunt racordate.

Eu consider că termenul pe care l-am fixat împreună cu constructorii, mijlocul anului 2017 pentru a circula cu metroul, este realist. Iniţial acest termen fusese împins până la sfârşitul anului 2017, dar din punct de vedere al Ministerului Transporturilor acest termen nu este acceptabil”, a spus Costescu, citat de Agerpres.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More