Connect with us
Radu Mazăre, condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Știri

Radu Mazăre, condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Tribunalul Constanţa l-a condamnat, miercuri, la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pe fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Acesta a primit condamnarea în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru înstrăinarea la preţuri subevaluate, a unor terenuri din Mamaia.

Instanţa a decis contopirea pedepselor pentru mai multe capete de acuzare – trei ani şi jumătate pentru vinderea la un preţ subevaluat a unuia dintre terenuri, patru ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut tot la preţ subevaluat un alt teren.

Și doi ani şi jumătate de închisoare, deoarece nu a suspendat din funcţie mai mulţi angajaţi ai primăriei care fuseseră trimişi în judecată – rezultând o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare cu executare.

De asemenea, instanţa a dispus achitarea lui Radu Mazăre pentru o a patra infracţiune de abuz în serviciu.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa

În acelaşi dosar, Sorina Gina Hortolomei Moscu a primit 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare, iar societăţile comerciale judecate în acest dosar au primit în total amenzi penale care se ridică la un milion de lei.

Potrivit rechizitoriului DNA, la data de 12 octombrie 2004, Radu Ştefan Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării unui teren de 15.465,91 m.p, în staţiunea Mamaia, la un preţ subevaluat, de 23,56 euro/m.p, faptă prin care ar fi fost provocată unităţii administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost acordate foloase necuvenite, cumpărătorului bunului.

În actul de acuzare, procurorii mai arată că, la data de 28 februarie 2007, Radu Mazăre, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, tot la un preţ subevaluat, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 m.p şi 502,81 m.p, aparţinând UAT Constanţa, faptă prin care a fost provocată o pagubă de 2.971.420 euro municipiului Constanţa şi, totodată, au fost obţinute foloase necuvenite pentru cumpărătorul bunului.

Citește și: Radu Mazăre este îngenuncheat. Ce acuzaţii grave îi aduc judecătorii

Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 m.p, teren situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina.

La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei Moscu Sorina Gina şi SC Mehmetoglu SRL, au dobândit prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 m.p, cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală.

Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeaşi inculpată. Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri”, se arată în rechizitoriul DNA.

În luna iulie 2017, Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, dar decizia nu este definitivă. În acest dosar au fost judecaţi foşti angajaţi din Primărie sau foşti consilieri locali. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro.

Citește și: Radu Mazăre a solicitat azil politic în Madagascar

Radu Mazăre mai este judecat, la instanţa supremă, într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte. În acest dosar, mai sunt judecaţi fostul deputat PSD Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding SRL, şi mai mulţi funcţionari din Primăria Constanţa, precum şi omul de afaceri Sorin Strutinsky.

Radu Mazăre, judecat și în dosarul campusul social Henri Coandă

De asemenea, el este judecat tot la instanţa supremă, alături de fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, în dosarul campusului social Henri Coandă, din Constanţa.

La sfârşitul lunii decembrie, aflat sub control judiciar, Radu Mazăre a părăsit ţara şi s-a stabilit în Madagascar, anunţând că a primit drept de şedere temporară.

foto: Hepta.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top